!ma voi pierde: si port în gura limba amara: un infinit de trupuri albe mi-am amintit pe-al caror pântec am sperat sa-mi asez tonul unui ideal de

!când m-am nascut, mama, pe-o masa, întinsa, cumplit suferea, mama mea cea buna pe-o masa; dar pe cealalta mama mea Moartea goala, lungita,

!în orasul acela bolnav am iubit trei femei: una e de-acum batrâna si-i seamsns din ce în ce mai mult Mortii, una e lânga mine amintindu-mi ca

! acum, fiindcă frigul face bulboane și fiindcă eu sînt bolnav și mă tem, ca sălbaticul am să-mi fac leul meu pe peșteră, iar voi să spuneți: îl

! Într-o noapte am murire, / într-o noapte am murit, / fără teamă de orbire / pre Domnul l-am întîlnit, / fără teamă de orbire / pre Domnul l-am

! tânărul cu fața galbenă și cu gura mută a înțeles că nu are rost să mai schimbi vreo vorbă cu concetățenii lui fiindcă dacă-ntr-un fel ei i-au

Când eram mai tânar și la trup curat, Într-o noapte, floarea mea, eu te-am visat. Înfloreai fără păcat, într-un pom adevărat Când eram mai tânăr

! trup alb de fata care vei muri suflet care n-a gustat stiinta mortii ca pe o bazilica viermii te vor ocoli : nu-ti va fi luat decat

!o nouă știință o nouă gnoză înalță sufletul dar eu mă îndrept tot mai des spre locuri cu totul umile unde am fost îngenunchiat: unde nimeni nu

!stau în pământul sterp fără noroc, cadavrul mi-l îngrop și mi-l dezgrop gropar al vieții mele fără viață trăită-n scârbă, în dezgust și

„Laudato sie, mi signore, cum tucte le tue creature specialmente messor lo frate sole.” Francesco D’Assisi În memoriam Johannes

! voi ce mă priviți la față îndrăgiți-mi fața mea, mai îngăduiți-mi fața fiindcă mult va sângera, mai îngăduiți-mi fața fiindcă mult va sângera

Pentru Lucian Vasiliu ! îmi mișcă Domnul mâna să beau și să mănânc și Sufletul mi-l mișcă în mine mai adânc... plutire-oi către Tine, Tu,

!de-acuma nu te-oi mai uita, poți să și vii, poți să nu vii, cu vii stigmate, sângerii ești scrisă toată-n carnea mea! !de-acuma nu te-oi mai

Cu Gândul morții ca un frate geamăn tu casa ta nu ți-o mai părăsești că nu poți merge printre lume singur cu Gândul morții, ca un frate

! sunt mure coapte ele sunt, sunt mure de pădure ca noi însingurate crunt, fără de rost singure, sunt mure coapte ele sunt și-o să le bată

„Hen to sophon mounon legestai ouk ethelei kai ethelei Zenos onoma” Heraclit, Frag. 52 ! veghind de-a rândul nopți de-a-rândul din nimic în

! nu-și uită carnea tiparul ei ciudat: veșnice creștete umede se-ndeasă spre mine, ca o pasăre deasupra unei oștiri le văd foind și mă

! când s-a sculat ieri, în zori, Kitinam, la malul mării, noi, scoici culegeam... - ce te-ai sculat azi în zori, Kitinam? când s-a sculat ieri în

! frumos am fost precum efebul de la Marathon și meșterii Athenei bătură o medalie de aur, să rămână chipul meu de-a-pururi tânăr și

! trecea spirituală ca demența, când s-a apropiat și-am mirosit-o ca o pasăre frumusețea ei imposibilă te făcea să aluneci, văzul n-o

! când într-un sicriu m-ai închis de viu, Mari, Mario, Mari, Mario ! ! eu n-am vrut să-nviu pe lume să viu, Mari, Mario, Mari, Mario ! !

! o întâmplare la fel cu celelalte (puțin mai absurdă) e si moartea noastră pe care-o acceptăm în cele din urmă pentru că altfel viața nu ne-o

! ! în seri de cuarț demult stăpâna Limbă demența pitulată-n talpa goală ți-o așezi sângele se revoltă străin închis cu plânset de copil salt

! când voi fi orb asemeni unui ochi pentru el însuși și ca să-ajung la mine va trebui să mor și clopot mic din ceară îmi va fi urechea mai mândră