De profundis
de Cezar Ivănescu(2006)
2 min lectură
Mediu
! acum, fiindcă frigul face bulboane
și fiindcă eu sînt bolnav și mă tem,
ca sălbaticul am să-mi fac leul meu pe peșteră,
iar voi să spuneți: îl vîna în fiecare zi !
! acum, fiindcă sînt sincer și milos,
vă rog să nu vă uitați în ochii mei
prin care lacrimile găuresc pupilele
și deci nu plâng: nici rîsul meu
care vă chinuie, vă sluțește, feriți-vă de rîsul meu
într-însul mama e tot albă ! și inima mea,
acest cîntar social, care atunci cînd eu
voi fi pur de tot se va sfărîma
într-una din părțile balanței și va rămîne numai
un cap uimit, umed, plin de lună ca o floare
scoasă din lac. O, candoarea
capului din inimă, cu brațe !
! lăsați-mi numai lapte și mîncare
pînă mă scol mîini de dimineață
căci acum își fac turul prin ochi
hidoasele zile de post uman, al vinei, al neputinței !
! și socotiți-mă un lepros care se vindecă
și v-ar putea și omorî cu-mbrățișările,
și socotiți-mă-un lepros care se vindecă
și v-ar putea și omorî cu-mbrățișările !
! acum, fiindcă am chiar șaptezeci de ani
cu cei lăsați de mama,
îngăduiți-mi deruta suportabilă
și bucurați-vă de înțetepții tineri !
(din vol. ROD, ed Albatros, Buc, 1985)