poezii
v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 

Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 5311 .



Urît și sărăcie
poezie [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [Mihai_Eminescu ]

2010-01-30  |     |  Înscris în bibliotecă de Necula Florin Danut



Urît și sărăcie sunt acei doi tovarăși,
A căror urme crude le aflu pururi iarăși
Pe orice chip și-n orice-ndrăznii de a iubi...
Iubit-am poate cîntul, voit-am a robi
Cu el un suflet dulce, al meu întreg să fie...
Zburat-au chip și cîntec – urît și sărăcie!
Căci ce nu ai în clipa în care ai dorit
Se schimbă-n rău cu vremea, de farmec sărăcit:
S-arată înainte-ți o schele despoiată
De orice vis cu care o îmbrăcai odată.
Puterea tinereții, a minții vioiciune,
A inimei bătaie, și gingașa minune
Din ochi, cînd toată viața în ei îți este scrisă
De o citește-oricine scrisoarea ei deschisă,
Dar mai cu seamă aceea ce tu vrei s-o citească...
Cum trec, cum trec cu toate... și făr’ să le oprească
Nimic... Astfel te-ntuneci o stea în veșnicie
Și ce-ți rămîne-n urmă? Vreme și sărăcie.

Da, vreme! numai vreme să aibi să simți deplin
Ce mult puteai în lume, și cît, cît de puțin
Þi-a fost dat. Dacă nobil ai fost și blînd și drept,
Dacă prin a ta minte ai fost un înțelept,
Avînd darul pe care natura-l poate da,
Frumsețe, minte, faimă, ajuns-ai tu ceva?
Căci nu caută lumea aceea ce slăvește,
Aceea ce o prinde – ci ceea ce-i priește.
Dacă ești rău și-i vine răutatea la-ndemînă,
Dacă ești prost, și vasta prostie e stăpînă,
Sau de-un deșert atîrnă în lume a ta soartă
Și nu știi cum deșerții prin lingușiri se poartă
Sau nu poți ști... Atuncea de ce folos e ție
C-ai avut tot ce firea ți-a dat cu dărnicie,
Că ești podoaba scumpă în lume orișicui,
Podoabă ce nu-i trebuie în lume nimănui?

Virtutea e-o poveste... cînd gîndul ți-l ascuți,
Tu vezi că slăbiciuni sunt vestitele virtuți:
Noblețea-i slăbiciunea acelor ce nu pot
Pe sine să se puie deasupra peste tot,
Să aibă pentru toate adînc și greu dispreț,
Hrănind a lui viață din sute de vieți.
A nu-ți ține cuvîntul cînd nu-ți vine-ndemînă,
A dezbrăca pe-acela ce ți s-a dat pe mînă,
A înșela mulțimea cu mii făgăduinți,
Cînd ai mințit o dată să te mai pui să minți,
A urgisi pe-acela care ți-a făcut bine,
A împle a lui nume de pete și rușine –
Aceasta nu e nobil... Dar toți – și-ndeosebi
O fac ușor – tu numai stai vecinic să întrebi.
Tu numai îți pui vorba și gîndul la cîntari,
Tu numai vrei a-ntrece caracterele mari,
Privind peste mulțime cu multă nepăsare...
Ei bine! P-astă dramă și soarta ta cea mare,
Din astă cumpănire de drept și datorie,
Ce ți-a rămas la urmă? urît și sărăcie.

Iubit-ai?... Ah! un caier de cînepă nu-i moale,
Nu-i blond cum e podoaba cea dulce-a frunții sale!
Cu gura ei subțire și mîni reci ca de ceară,
Iar ochiu-i plin de raze străluce în afară,
Răpindu-ți ție ochii cu a lor strălucire,
Tu n-ai gustat din rodul acel de fericire:
Tu ești onest și plin de respect și generos
Să frîngi în zarea vieții un rod așa frumos.
Te-ai dus și te urmară părerile de rău.
În urma ta venit-au un neted nătărău
Și-acesta... ei... făcut-au ce n-ai vrut să cutezi;
Ce-a mai rămas din dulcea figură mergi de vezi:
Anii i-au scris cu pana lor neagră pe-a ei frunte.
Și gura cea cu albe mărgăritari, mărunte,
Acuma e zbîrcită și ochiul plin de pară,
Ce-și revărsa lumina sa rece în afară
E stins, și nu-i nimica în el, nu-i adîncime;
Tu numai vezi într-însul ce nu văzuse nime
Decît tu... Ce-ajunse a fi? Cochetă, rece,
Lingușitoare, crudă, din mînă-n mînă trece
Și caută-n iubire plăcerea numai, care
E-o clipă de beție și-o zi de dezgustare.
Dară acea iubire adîncă și curată,
Care-n viață vine o dată, num-o dată,
Acea eternă sete ce-o au dupăolaltă
Doi oameni ce-și pierdură privirea una-ntr-altă,
Acel amor atît de nemărginit, de sfînt,
Cum nu mai e nimică în cer și pre pămînt,
Acea înamorare de tot ce e al ei,
De-un zîmbet, de un tremur al gingașei femei,
Cînd pentru o privire, dai viață, dai noroc,
Cînd lumea ți-este neagră de nu ești la un loc
Cu ea... Unde-i norocul ce l-a promis ea ție?
Ce vă rămîne vouă? Urît și sărăcie!

.  | index










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!