DEDICATÃ POETULUI GRIGORE VIERU, SUFLETUL BASARABIEI


Plânge țara de durere,
"Dumnezeu a fost vestit..."
Un enorm nimb de iubire,
Azi s-a stins și a murit.

Trist e soarele în ceruri,
Plânge iarba, floarea, luna,
Iar frumoasele-adevăruri
Lăcrima-vor totdeauna.

Plânge limba cea româna
Feciorașul preaiubit...
Și curg lacrimi din cuvinte,
Prin văzduhul pustiit.

Se aude Bach în zare
Și se-nalță-n spații,
Un ecou de-ndoliare
Tresăltând din veci Carpații.

Suspină-ncet și mamele,
Și nucul de la poartă,
Etern vor cerne toamnele
De dor până la moarte.

Raza pură de lumină,
Te întrebi, cum să dispară?!
Limba noastră cea română
Parcă a rămas orfană.

Dar, se-aude-un glas de înger:
- N-a plecat, copil dulceag,
E aici, în ochi de iarbă,
În sclipirea din zăpadă,
În miros de criniște
Și valuri de miriște.


19.01.2009