poezii
v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 

Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 2548 .



De dragoste de Dumnezeu
poezie [ ]
volum de poezie

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [dinu virgil ]

2005-04-24  |     | 



Dinu Virgil








DE DRAGOSTE DE DUMNEZEU












Editura AUGUSTA
Timișoara, 1998
A
Ambrozia și nectarul
erau pe terminate...
Obosiți,
zeii ciopleau
cruci,
zeițele împleteau
cununi de spini...
Adormiră-ntr-un târziu
și când s-au trezit
era lumină:
s-au mutat în
INIMA!
ARHIMEDE
Săpunul căzuse
printre lucruri
și devenise banal...
A fost nevoie de-un corp
(pentru visul istoriei)
să dezlocuiască...
Dar asta a fost mult prea demult;
Azi, când intrăm în mare,
înecăm nisipul fierbinte
al plajei, strigând:
"Moarte timpului!"

ARIPÃ
Undeva-ntr-un cer grotesc
Aripile mele cresc
Și se-ntind peste pustii
Inimilor de copii
Și se-ntind peste pământ
Adiere de cuvânt;
Dumnezeu mă-nvață zborul
Cu inima și cu dorul,
Tu mă-nveți ca să plutesc
Peste tot ce-i omenesc
Eu aștept să-mi frâng aripa
Ca să veșnicească clipa

ARS POETICA
Creierul obosise
să tot macine idei
și intrase în grevă...
Tenebrele deveneau
idile, ca-ntr-o
o noapte de dragoste cu
Dumnezeu...
Se năștea poezia!

BALANÞA
Am pus în balanță
FEMEIA și MARUL;
Vai mie Doamne,
ce echilibru!

CATREN (I)
Mâine-ncepe-o altă zi
Bucuria de a fi,
Mâine-ncepe-o altă eră
Fericirea-i efemeră!

CATREN (II)
Tu crezi că între noi e o secundă
Eu știu că între noi e un etern
Degeaba vor atâția să te-ascundă
Te regăsesc în pântecul matern

CÃLÃTORIE
Când pașii-mi cer să plec
îmi șterg bine privirea și
mi-o pun în bagaj deasupra,
la îndemână
s-o pot curba la fiecare munte,
s-o pot întinde la fiecare câmp,
s-o pot scălda în fiecare apă...
Ajuns la tine,
privirea mea s-a oprit
și nu știa între ce forme
să te mai clasifice;
îmi pare că ești
și munte, și șes, și mare...
Trebuie că ești o Americă,
iar eu un biet căutător
de Indii

CÃUTARE
Diogene n-a găsit încă
Omul
Și lumina pare
să-i apună!

CAINELE
Era un câine negru
Ce lătra într-una,
A foamete...
Îmi preumblam carnea
prin dumnezeire iar el,
câinele negru,
a sărit să-mi sfâșie
sufletul...
A mușcat cu sete,
dar nimic nu m-a durut!
De ce, Doamne?
De ce?
CELULA
Cătușele misterului tău
mi-au prins gândurile
ce altminteri
zburdau slobode...
Și-așa, încătușat
respir tăria parfumului tău
afrodisiac...
Mi-ai dat și cheile,
dar la ce bun să plec
dintr-un paradis
în care mărul
cunoașterii
abia a înflorit?

CERCURILE
Cercurile se întindeau
dincolo de raza lor,
în revolta calmă
a spiritului neliniștit;
Centrul încerca în zadar
să le-adune în jurul său,
că risipite erau
printre gânduri,
printre secunde,
printre atâtea...
CHESTIONAR
Câtă milă e pe lume,
Fără gând și fără nume?
Câtă ură-i pe pământ,
Fără sânge sau cuvânt?
Câte-s Doamne, câte oare?
Numeri la boboci de floare!
Câte-s Doamne, câte sînt?
Numeri bulgări de pământ!
Știe oare cineva
Ce mai este inima?
Poate știe oarecine
Ce e rău și ce e bine?
Un răspuns se află-n noi:
Dragostea de amândoi!

CIMITIR
Era târziu și-am
hotărât să-mi fac
sicriu...
Dar n-aveam nimic altceva
decât cărți și-am
început timid:
Piciorul stâng cu Allan Poe,
Piciorul drept cu Baudelaire,
Mâna stângă cu Shakespeare,
Mâna dreaptă cu Dostoievski...
În jur de inimă se auzea
cum joacă Kazantzakis
Zorba...
Doar capul îmi rămase
descoperit și-atunci
Am fost nevoit
să-mi scriu
o carte!

CIRIPITURI
Stăteam cu porumbeii
la un ciripit...
"Hrănit-am lumi
și am rămas flămânzi;
Încântat-am ochi
și am rămas fără lumină;
De unde,
de unde tot ce vrem
în zbor?"
Nu se mai auzeau
decât ciorile croncănind;
or fi având și ele
un cuvânt de spus
la înălțare!

COLORIT
Ascultă ecoul
cuvântului nerostit,
străpungând golul dintre noi;
Privește zborul
unei aripi frânte
zbătând valul ucigaș;
Trăiește lumina lunii
transformându-se în vis
sau poate în noapte de dragoste;
Ne-a mai rămas o viață
cât o veșnicie,
cât o clipă,
cât o lacrimă,
cât un om!

CONSTITUÞIE
Între umărul tău care plânge
și umărul tău care râde
e distanță de-un sărut...
N-am mai știut
pe care să-mi așez gândurile
și pe care bucuriile;
N-am mai știut
de ce să te cred
când îmi zâmbești...
Umerii tăi goi,
două semne de întrebare
banale și adânci,
căutând lacrimile,
așteptând surâsul;
Voi veni,
vom zâmbi,
Voi pleca,
vom plânge,
Și poate numai
umerii tăi
mă vor mai aștepta!

CONTABILITATE
Am început inventarul poeziei:
ieri ți-am scris o lacrimă,
azi îți scriu o floare,
ieri ți-am desenat o petală,
azi îți cânt o vioară...
Þi-am luat mâna
cu pulsul împreună:
două bătăi pentru mine,
o bătaie pentru lună,
de seară, de zi,
de noapte bună!
Stinge lumina, te rog;
e atâta zgomot!

CONTROVERSÃ
Curge în lume nimicul murdar
Timpul înghite a foamete anii
Gândul nebun se zbucium-amar
Oamenii-și plâng soarta și banii

Picurii grei lovesc în neștire
O clipă s-oprim tainicul drum
Timpul în carne, destin în iubire
Sub greul și veșnicu-acum

CREAÞIE
Fiecare femeie
e o bucată
de pământ roditor...
Pământul însuși
e o maternitate
de frumos!

CULOAREA SUFLETULUI
Ce culoare
să aibă oare
sufletul?
Să fie roșu, ca mărul păcatului?
Să fie verde, ca pajiștea de pe
Muntele Măslinilor?
Să fie albastru ca cerul izbăvirii noastre?
Toate le-am împletit Doamne
în trup pofticios
și-am descoperit lumina!

CUMPÃNÃ
Mi-e teamă
când mint
Și-atâta sudoare-i
în versul ce-l port,
lumină!
Sunt liber cu vântul
să joc nebunia,
dar unde?
Pământ al tuturor
ești mult prea aspru
pentru limba noastră!
CUVANTUL
Am să te îmbrac în cuvinte
până la ultimul vers,
iar când tăcerea
ne va-mpresura
voi fura de sub talpa ta
cuvântul
pe care stăteai să-l calci!
Numai goală
vei avea dreptul
la TACERE!
DACÃ...
Dacă ochii tăi vor plânge
Lacrimi de mărgăritar
Lângă inimă te-oi strânge
Solidar

Dacă pleoapa-ți se coboară
Obosită de lumină
Gândul meu să-ți fie seară
Cristalină

Dacă dorul tău de toate
Te îndeamnă spre frumos
Dorul meu îți va fi poate
De folos

Dacă visul meu de stele
Îți va fi destin și ție
Fi-vei umbra vieții mele,
Poezie!
DECLARAÞIE DE DRAGOSTE
De câte ori văd o femeie
îmi număr coastele
și constat că nu e
femeia mea...
Până când te-am cunoscut,
că de-atunci
numărul lor scade
cu fiecare zâmbet al tău...
Ca să rămân un vertebrat
sunt nevoit să scriu,
să-mi răscumpăr coloana
și s-o fac infinită...

DE DOR
Să nu-mi mai vii pe la poartă
Atât de moartă
Iubire,
Fericire!

Să nu-mi mai vii pe la gând
Atât de plăpând
Amor,
Trecător!

Să nu-mi mai treci pe la cord
Din sud și din nord
Femeie,
Alee...

DESPRE MORÞII BUNI
-în memoria lui Teohar Mihadaș-
Moartea nu cunoaște
culoarea sufletului
și se hrănește cu tot
ce-i mai alb;
Pământul devenise prea
strâmt pentru
gândurile tale
și-ai trecut dincolo,
în lumea stelelor...
Călăuzește, de sus,
drumul nostru prin întuneric.
Somn ușor și veșnicie plăcută!

DESTIN
Dumnezeu îmi zise:
"Te vei îndoi!",
apoi a venit să-mi ceară
un ban;
Era slab și plângea
"N-am!" și cocoșul cânta
pentru prima dată!
"N-ai nici o cană cu apă?"
"N-am!" și cocoșul cânta
pentru a doua oară!
"N-ai nici măcar o bucată de pâine?"
"N-am!"; cocoșul cânta,
iar banii mă ardeau în buzunare,
jăratec!

DE TIMP
Aleargă ceasurile grăbite,
pripite,
Să prindă finalul,
banalul,
Miilor de amintiri,
subțiri,
Ce-au fost odată noi
și moi.

DE VARÃ
"Ia-mă din lumină;
O să mă topesc!"
Și-a așezat mâna ei caldă
pe umărul meu bătrân
și m-a învățat
mersul...
Am ajuns departe,
acolo unde nu mai era
lumină;
Nu mai auzeam
decât ecoul pașilor ei...
"Mi-e frig! O să mă rătăcesc!"
Mi s-a părut c-a zâmbit;
Dar a plecat...
și nu-nvățasem decât
mersul înapoi!
"Vino și redă-mă luminii!"
DEVENIRE
Dacă ne cresc mâinile
înseamnă că ne crește
și linia vieții;
Doar proporția lor
Rămâne veșnic aceeași:
DESTINUL!

DISECÞIA CUVANTULUI
Cuvintele vin după sentimente;
și-atunci mai uită
din bucurie,
din durere,
din mister...
Săraci fără seamăn
în pământul cuvintelor
ne înălțăm spre cerul tăcerii,
căutăm alte minți să ne primească
sentimentele,
căutăm alte inimi să ne-nțeleagă
cuvintele,
care oricum au îmbătrânit...
Ne reîntoarcem
la flori să le-nvățăm
mirosul,
Ne regăsim păsări
în sunetul aripilor,
Ne rătăcim în muzică și culoare...
Undeva se rescrie
alfabetul universului,
limbă de piatră și foc!

DIVINÃ
"Doamne, de ce-s mai
curând om decât
înger?"
"Ca să poți
să devii!"

DOI DE PATRU
Mersu-nainte
Încet și cuminte
Printre cuvinte
Sfinte

Dorul de pas
A mai rămas
Șoaptă de glas
Popas

DOINÃ DE ADORMIT ÎNDRÃGOSTIÞII
Noapte cu miros de fragi
Unde-s ochii mei cei dragi?
Noapte - sunete ascunse
Și de gânduri nepătrunse,
Lungă ești și mă dor toate
De-atâta singurătate,
Lungă și te pierzi în zi
Până ochii s-or trezi
Să mă scalde în lumini,
Să mă sângere cu spini,
Să mă ardă cu noroc,
Noapte, cu miros de soc!

DOINÃ SÃLBATICÃ
Duce-m-aș în codrul des
Inimii ca să-i dau ghes
Duce-m-aș într-o pădure
Inima să-mi fac secure,
Și să tai cu ea în dor
Pân' la apă de izvor
Setea să mi-o potolesc
Gândurilor care-mi cresc;
Gândurilor prea nebune
Spune inimă, tu spune
Unde capăt să le caut
Poate într-un vers de flaut;
Poate într-o poieniță
Plină ochi de romaniță
Să încerc dacă mă vor
Ochi de Dumnezeu din dor
Să încerc de mă iubesc
Îngeri ce mă năpădesc...

DUMNEZEU
Dumnezeu e
Singurul singur;
El nu poate fi nici
cu el însuși
Că atunci ar fi
doi Dumnezei
Și-ar trebui să existe
Două lumi;
Și dacă lumea de dincolo
e a umbrei
lui Dumnezeu?
ELEGIE
Þărm de bazalt
Înalt
Unduie-n vânt
Pământ

Malul de sânge
Se frânge
Sub valul fierbinte
'nainte

Omu-i o stâncă
Adâncă
Timpul ce-l moare
Îl doare

Poartă în lume
Un nume
Gândul sau patima
Inima

Răsare un soare
Culoare
Apare o lună
Cunună

Trist curcubeu
Dumnezeu
Veghează pe-un nor
Scânteietor


Rapida mașină
Lumină
Ne poartă tăcuți
Pierduți!
FEMEIE
Din osul meu
te-am zămislit
femeie ce râzi,
femeie ce plângi;
Din coasta mea
te-am ființat
femeie ce vii,
femeie ce pleci;
Din mărul tău
m-am însetat
femeie ce caldă,
femeie ce rece;
Din pântecul tău
m-am născut
femeie ce ești,
femeie ce nu ești!

FOCURI
Prea mare-i trupul
pentru o singură inimă...
Bătaia ei e clopotul
ce se-aude dincolo de noi,
în spatele gândurilor;
Ecoul vibrează
prin golurile ființei noastre,
pustiindu-ne.
FREUD
Freud adormise
și avuse un vis
pe care nu știa
să-l interpreteze,
de parcă altcineva
îi era părinte...
Se făcea că reud adormise...
GANDUL
Gândul a fost exilat
în lumea IDEII
și stătea singur la umbra lui;
Platon rătăcea printre lucruri
și nimeni nu avea grijă
de lume...
Nici umbrele nu mai semănau
cu gândurile originare,
originale!
Nevoia de plagiat!

GENEZÃ
Pământul împrăștia
miros de oase,
Trupul tău carnal stătea
în umbra cuvântului
Mirosind a libertate.
Ce vii sunt toate
în amurg de zi,
Petale spinului
ce-mi înțepase mintea!

GEOMETRICÃ
Două drepte
se pot întâlni într-un punct;
Trei plane
se pot întâlni într-un punct;
Patru anotimpuri
se pot întâlni într-o noapte de revelion;
Cinci degete
se pot întâlni într-o mână;
Șase miliarde de oameni
se pot întâlni într-un Dumnezeu.


GHEAÞÃ
Ce frig e în noi,
Ce ploaie se lasă
Trăind în nevoi
Nevoia de casă

Ce beznă în oameni,
Ce greu ne vedem
Iubirea de semeni
Căzând în tandem

HAIKU MODERN
Acasă -
din ce în ce
mai departe!
* * *
Acum sau mâine
timpul se zbate în tâmplă
să devină secundă iubirii
* * *
Atâta gol în urma
unei stele
căzătoare
* * *
Atâta soare
că-mi vine să mă fac
rază
* * *
Câmpia era întinsă
ca spinarea unei femei
des-golite!
* * *
Cearcănele timpului
peste ochii
luminii!
* * *
Ce de culori
se pot visa
în întuneric
* * *
Ce gânduri te strâng spre aripi uitate?
Sunt picături de viață
pentru dureri de gol!
* * *
Ce lungă-i
o noapte
fără vis!
* * *
Copacul -
brațe deschise
spre ceruri închise
* * *
Cum ar fi
să trăim viața
de dincolo?
* * *
Curg fulgii peste visul de argint
al tinereții noastre
debordante
* * *
Dacă n-am îmbătrâni,
am mai trăi cu-atâta viață
tinerețea?!
* * *
Dacă și grecii gândeau la fel,
de ce-au mai trecut
atâtea mii de ani?
* * *
Doamne,
ce faci acolo sus
atât de singur?
* * *
Dor de dor
cu
dor de doare
* * *
Fântâna ta adapă căpriori și cerbi,
dar setea mea
nu poate s-o adape
* * *
Hrana timpului
e inima omului
ce crește nedrept
* * *

Îngerul lumii pornise război,
voi contra voastră
și noi contra noi
* * *
Liniștea tăcerii
străpunsă de
bătaia inimii
* * *

Lumină lăsată
din oul
pământului
* * *
Marea are
două dimensiuni:
sunetul și culoarea
* * *
Mi-e frică
de gândul
deja gândit!
* * *
Naștere de lumini
în ochi
de nou-născut
* * *
Ne-om întâlni-ntr-un colț de rai
să ne vorbim
de cele sfinte
* * *
Ne suntem noi înșine
umbre ale
devenirii noastre
* * *
Omul este
cea mai scurtă
poveste
* * *
Pâlpâie, pâlpâie,
Luna ce gâtuie
Soarele
* * *
Retrași călduroși în trupuri
surâdem
pentr-o altă veșnicie
* * *
S-a coborât un înger
pe chipul tău frumos ca să-mi
pătrundă-n suflet cu sfială
* * *
Sărută crucea
ca pe buzele
iubitei
* * *
"Soarele e mai mare
decât mine", zise bradul
văzându-și umbra!
* * *
Suntem prea tineri
pentru
a-mbătrâni
* * *
Totul e nou;
vechi e doar
Omul!
* * *
Versurile sunt
lacrimi
morții noastre!
* * *
Visul nostru - scrum
cu penetrant miros
de trandafiri
* * *


HISTORICÃ
La început a fost
întunericul...
Apoi s-a făcut lumină
și-n cele din urmă
Omul,
alunecând între
neștiință (mai veche)
și știință...

HOLUL
Cărarea ce duce
pământul la cer
stătuse în inima copacului
ascunsă
atâta vreme că
începea să ducă miros
de viață... Unde?
Sămânță apei
ce ploaie
se face întunericului!
HRANÃ
Ce-ar fi să ne hrănim
cu lumină?
Să luăm la mic dejun
o rază timpurie de răsărit
să ne ajungă până la prânz
când, flămânzi,
vom savura o delicioasă
Fata Morgana
cu garnitură de fire de nisip...
La cină, pentru un somn ușor,
ne va mai rămâne inimă
de-un curcubeu!

IMNUL ÎNDRÃGOSTIÞILOR
Sunt murdar...
Sunt prea murdar
pentru tine, iubito...
Să ne-mbăiem
în plânsetul copiilor noștri
încă nenăscuți și
care-ți cer un tată poet...
Să ne-mbăiem în lacrimile
celor ca noi,
ce-au învățat
să-și caute rostul
împreună...
Să ne-mbăiem
în roua toamnei
ce ne lasă pustiul
în sufletul
universului!
INIMA
Inima mea, căuș de speranțe,
Bătea în neștire un timp adormit...
Nici ochi nu erau, nici mâini și nici ape,
Doar o bătaie în timp nesfârșit...
"Taci inimă nu mai bate,
Mi-ai fost tată, mi-ai fost frate,
Mi-ai fost rugă tatălui
Și blestem bărbatului,
Mi-ai fost soare, mi-ai fost vânt
Mi-ai fost umbră sau cuvânt;
Toate le împart cu tine
De e rău sau de e bine,
Toate le împart în două
Noaptea, când e lună nouă,
Noaptea când în gând îmi bate
Ceasul de singurătate".

INVOCARE
Aruncă-mi firul Ariadna!
În curând o să se-ntunece
și mâine poate
o să găsești alt labirint...
Nu sunt Icarul
care să se-apropie
atât de soare

ISTORIE
Timpul începe odată
și se termină azi;
Poezia începe de mâine
și se termină azi;
Omul începe azi
și se termină azi;
Dincolo?

ISUS
Isuse, de ce-i crucea ta
așa de plină?
Noi unde să ne mai punem
păcatele?
Azi nici sângele tău
nu mai ajunge să le spele,
că iudeii l-au băut pe tot
de teama durerii tale...
E prea puțin o cruce
pentru mine
și nimeni
nu-mi dă mai mult!

IUBIRE
De ce să obosim
când mai avem atâta
de trăit?
Să ne luăm inimile
în palme și,
auzindu-le cum suspină,
să le spunem:
"Vă iubim!
Vă iubim!
Vă iubim!",
așa de tare și așa de frumos
că ecoul (care vine
după lucruri
pentru a le da sens)
să repete ADEVÃRUL:
"Te iubesc!"

ÎNTUNERIC
Spune-mi, ce vezi
când mă privești
pe întuneric?
Doar ochii tăi
pot să cunoască ceva
fără lumină!

ÎNVIERE
La tine vin, iubito,
să mă spovedesc;
numai tu mă poți
ierta de păcatele
ce le-aș face
dacă n-ai fii tu!
Tu ești Muntele Măslinilor și Iuda,
Ești Marie Magdalenă și ești răstignire,
Tu ești învierea
ce-o aștept ca praznic
sufletului meu...
Scoate-mi cuiele ce-mi
strâng trupul și sufletul
pe scheletul omenirii
și crucifică-mă încă odată
pe coasta din care
s-aude lacrima.
Osul meu a fost
dătător de frumos
în chip de FEMEIE,
iar pentru coasta ce-am dat-o
am nevoie de toată ființa ta!
Vom învia pe-o
inimă,
zâmbind.
LECÞIA DE POEZIE
Prima lecție de poezie
începe cu inima;
La a doua recapitulăm
și învățăm despre om;
La a treia
facem o pauză
și scriem POEZIA!

LIBERTATE
Mă întrebi ce să faci
cu-atâta libertate?
Poate o altă lume,
poate un alt om,
poate o închisoare...
De unde să știu tocmai eu
care, având atâta libertate,
te-am ales pe tine?
La trocul libertăților noastre
să ne trimitem mai întâi inimile;
vom veni și noi
mai pe la albitul genelor

LIMBA ROMANÃ
Puterea cuvântului
topindu-se în cântecul
limbii române,
cu DORUL tăcerii
semănat printre gânduri...
Sărutul de Iudă
dat limbii ce naște
și moare odată cu noi,
vremelnică stare, vremelnic război;
Suntem puterea unui popor
Ce reînvață cuvântul DOR!

LOCUL
Vreau un loc
în inima ta,
la mansardă,
acolo unde stau
cele mai înalte sentimente;
Poate alături de ele
voi învăța
să devin OM!

LUMINA CUVANTULUI
Veniți, să nu ne mai înțelegem
de-atâta frumos
și-n limba inimii să cuvântăm
Bucuria de-a fi!
Ce mare-i omul
în vremelnicia lui
și ce lumină-i în jur
de-a cunoaște!
METEO
Azi a plouat,
și la tine pe frunte,
și la mine pe gând;
Averse de ploaie
s-au împrăștiat pe pământ:
Tu ai atins-o cu mâna,
eu am surprins-o cu inima;
Mâine soarele va răsări
dintre nori,
Tu-mi vei zâmbi
și-mi vei da fiori;
Dar oare inima mea,
îmbibată cu soare,
Va mai ști să-ți răspundă
c-o sărutare?

MIRARE
Mirarea se făcea mare și creștea,
Mare cât un pumn,
mare cât o casă,
mare cât un ATOM!

MUZICÃ
Cântecul se topise în sânge
și curgeau împreună
spre malurile ființei,
acolo unde îngerii
pescuiau liniștiți...
Binele devenea nadă
pentru răul din noi,
iar muzica vibra
melodioasă prin
labirintul existenței!

N-AVEM A NE TEME...
N-avem a ne teme
de umbre,
ci mai curând de cei
ce le-au creat...
N-avem a ne teme
de ploaie,
ci mai curând de
norul cel întunecat...
N-avem a ne teme
de dragoste,
ci mai curând de
inima
ce n-a-nvățat
să primească iubirea...
N-avem a ne teme...
și totuși
tremurăm!

NOAPTE
Noaptea gândurile
devin umbre
ce ne-nsoțesc de aproape,
de departe,
din cântecul
uitării și-al amintirii,
pe care inima
(jalnic interpret)
ni-l dă ca vis...
NOE
Noe! Noe!
Trage mai încoace corabia,
să-mi pun și eu jumătatea...
Nu-i nici grea, nici prea ușoară,
și se îmbină perfect
cu o jumătate de leu,
cu o jumătate de fluture,
cu o jumătate de porumbel...
Mă duc înainte
să caut uscatul!

NOMADÃ
Locuiai în ochiul meu:
o zi în ochiul drept,
o zi în ochiul stâng...
Numai duminicile
coborai tiptil
în inimă
și-atunci mă odihneam
de lume...
Săptămânile se scurtau
și sărbătorile nu mai
conteneau să mi te-aducă
din ce în ce mai devreme!

NU-I AȘA
Nu-i așa
că dac-am ști să ne rugăm
mi-ai spune și mie cum începe
CREZUL?
Nu-i așa
că dac-am iubi,
m-ai învăța și pe mine
SÃRUTUL?
Nu-i așa
că dac-am pleca,
ar mai rămâne câteva
RADACINI?
Nu-i așa
că dac-am vedea,
n-am mai avea întuneric, ci
LUMINÃ?
Nu-i așa
că dac-am auzi,
n-am mai avea urlet, ci
CANTEC?
Nu-i așa
că dacă te-ntreb
de mă iubești
îmi vei răspunde:
"Nu-i așa că vrei?"

OLÃRIT
Am așteptat să se nască IDEEA
frământând ABSOLUTUL...
A dospit, a ars și-am mâncat;
și mâncând,
din lacrimi
se năștea FOAMEA,
din inimă
se năștea BUCURIA,
din-colo
se năștea OMUL
OMUL
Cerul, lucrând lucrarea lui mare
A uitat în amănunte omul
rămas neterminat când
lumea a fost dată în exploatare...
Râuri vor curge,
Păduri vor crește,
doar omul,
stăpânindu-le
își rupe din el
Stăpânirea!

ORAȘUL
De sus,
orașul părea
visător și tandru,
înțepat de oameni.
Oare cum o fi părând orașul
Privit de jos?

PÃMANT AL MEU
Pământ al meu, străpuns cu vitejie,
Atâtea secole la rând robie,
Mi-ai fost și casă, masă și altar
Tu, patrie ciobanului olar

Pământ al meu, cu marea și cu munții
Cu soarele ajuns în dreptul frunții,
Mi-ai fost și plug și brazdă și îndemn
Tu, patrie hristosului de lemn

Pământ al meu, ajuns de Dumnezeu
În rugăciunea zisă-ncet și greu
Mi-ai fost și lacrimă și gând și sânge
Tu, patrie românului ce plânge

Pământ al meu, cu Delta și Carpații
Ce-aduni la oase-a zeci de generații
Mi-ai fost și pavăză și scut și ajutor
Tu, patrie a noastră-a tuturor!

PIETATE
Ce curgere...
Pământul se-ndrepta spre cer
încet și cald;
iar cerul,
înalt și bătrân,
n-a vrut să spună DA.
Pământul a-nceput să coboare
ispășit spre începuturi.
Cerul slobozea ploaie
de rod mănos,
cu mireasmă
de măr răscopt.
Mușcă pământule
mărul ce cade
din cer!

PILDÃ
Când scriu îmi pare
că aud luna vorbindu-mi;
Simt raza ei cum
străpunge ne-nceputul...
S-a înserat și
luna plină a ieșit
la taclale!

PIRAMIDÃ
Fericire, chip de lut
Ai murit și-ai început
Ai murit și-ai înviat
Fericire, chip blazat

Dragoste, suspin amar
Am iubit și în zadar
Am iubit și am uitat
Dragoste, suspin curat

Viață, clipă trecătoare
Am trăit printre izvoare
Am trăit umil, cuminte
Viață, clipă prea fierbinte!

PLÃCEREA AMINTIRILOR
"Ne iubeam prea mult
ca să ne uităm",
ne spunem azi,
la o cană cu ceai,
în costume de gală,
străini și distanți,
printre pietre...
Atâta zâmbet risipit
în amintiri,
atâtea lacrimi săpând
în durere,
atâta trecut
în prezent!
Doar ochi-ți au rămas
aceeași frumoși,
ca atunci
când te visam
mireasă-mi.

PLOAIE
Timpurile-s ude de ploi
iar noi,
Calmi sau puși pe fugă
de rugă,
Ne-mbrăcăm în mantii de noroi
sau goi
Curcubeul poată să ne-ajungă
o dungă;
Pe asfalturile ude
și crude
Visăm firul ierbii
și cerbii,
Cum se mișcă-n unde
rotunde
Până-n faptul serii
și-al verii...
Râmele se-adună
împreună,
Ca să facă-n stradă
paradă!

POVARA PÃCATULUI
Dumnezeu a intrat în casă
pe-o rază; s-a așezat la o masă,
a înmuiat pâinea într-o cană cu vin
și-a tăcut;
n-a spus nimic despre păcat,
dar ochii lui mari lăcrimau
a ploaie!

PRIVELIȘTE
Ce mici sunt oamenii
priviți de sus
și ce adevărate-s lucrurile
pe care le vezi
dinlăuntru...
Sinea mea și sinele tău
în căutarea uitării.

PROBÃ
Zâmbește-mi!
Să ne întindem tăcerea peste buze
și să dăm sărutului veșnicia...
Iubito, lasă-ți trupul,
Mângâie secundele de pe fruntea mea
prea brăzdată
De chipul tău!

PSALM (I)
Te caut, salvatorul meu din cer,
Te strig, te vreau, te înfășor
În chinurile celor care mor
Și în vâltoarea celor care pier

Trimite-mi tu, suprem destin
Dovada-ngăduinței tale
Din zborul tău cu aripi inegale
Dă-mi agurida veșnicului chin

Pogoară-te în mine și mă spală
Refă-mă lut dintr-un nimic
Să-ți fiu de-acuma ucenic
Sorbind iubirea ideală

Atât de plin de simple idealuri
Te-aud șoptindu-mi cu lumini
Cununa ta plină de spini
Iertând vremelnici-atâtor valuri

Atât de mic în lumea grea
Te-aștept să te întorci la mine
Și zilelor de vânturi pline
Să le oferi liniștea ta

Încătușat între trecuturi noi
Și măcinat de îndoieli mărunte
Te regăsesc în jocul de pe munte:
Ești fiul lumii, tată primei ploi

Demult nu mi-ai bătut la gând
Ce toate le frământă și visează
Ce te așteaptă să-i fii pază
Sau poate să te vadă sângerând!
PSALM (II)
Eu te numesc inventatorul
De gânduri, de mișcări și de frumos
Creatul nu-și cunoaște creatorul
De-i înger, demon: totu-i misterios

Eu te aștept să te apleci
Să te semnezi pe ce ai plămădit
În inimile încă reci
Dar care n-au îmbătrânit

Eu te gândesc și îmi doresc
Un vis frumos în noaptea care vine
Să am puterea să opresc
Din zbor un înger pentru mine

Eu te mai plâng și azi sub cruce
Atât de singur, fără ajutor
De ar putea păcatul să apuce
La-ntârziata judecat-a tuturor

RAMURI DE MÃSLIN
Doamne fă-mă casă
Doamne fă-m-altar
Umbra ta mănoasă
Piatră de hotar

Între rău și bine
Între gol și plin
Miere de albine
Cu gust de pelin

Dor de dor ce doare
Umbră-mbelșugată
Petele din soare
Nu mor niciodată

Raza ce străluce
Sufletului meu
Lacrimă aduce
Gând de Dumnezeu

Fructul tău oprit
Piere în păcat
Fiul răstignit
Suflet judecat

Intră-n carne cui
Sânge se-nfioară
Cântă rana lui
Strună de vioară

De durerea ta
Sufletul mi-e plin
Lacrimă de stea
Ramuri de măslin
REALITATE
Între cer și pământ
e un spațiu vid
ce-aduce NIMICUL
aproape de TOT...
Pendulând între jos și sus,
neîmplinire și ideal,
artistul naște
o altă REALITATE!

RECONSTRUCÞIE
Din zâmbetul tău
mi-aș face corabie
pe marea singurătății...
Vâsle-mi vor fi
brațele tale goale,
ancoră - părul tău
la care vor trage
peștii cu sutele,
cu miile
și alge s-or împleti
să-ți facă cunună
prea bună,
Mireasă să-mi fii
în fiece zi...
Vom reîncepe o viață
pe malurile bucuriei noastre

REVOLTA POVEȘTILOR
Am auzit
că poveștile și-au cerut
dreptul la realitate;
Instigatorul (Moș Crăciun)
n-a mai vrut să se creadă
despre el că nu există
și atunci a intrat
în visul părinților
(ce dorm și ei
de-atâta osteneală)
de i-a făcut pe toți
Moși Crăciuni...
Undeva, un copil
mai așteaptă încă...

RUGÃCIUNE
Taie, taie, taie,
Până simți a ploaie,
Plânge, plânge, plânge,
Până simți a sânge;
Dă din tine ortul
Viață cere mortul,
Spune lumii cântecul
Ca să nască pântecul;
Dă lumină grasă,
Pune vin pe masă
Să avem a spune
Gând de rugăciune,
Lacrimă de ceară
În cuvânt de seară
Și perdea de ceață
Vis de dimineață.
Apă, apă, apă,
Lutului ce crapă,
Stele, stele, stele,
Inimilor mele!

SECRET
Profesore,
am o lecție pe care
nu pot s-o învăț;
Cum se face că omul
poate să urască?
De ce-s visele
așa de scurte?
Profesore,
unde ne grăbim și
lăsăm în urmă misterul?
Pe ce catarge
se mai sprijină cerul
când n-avem iubire?
Să cadă ploaie de timp
și soare răsară
în adânc de om
întinerind!
Dragoste amară,
dulce nebunie
de îndrăgostit.

SECUNDA FECUNDÃ
Mamă,
în pântecul tău
n-am găsit
nici o întrebare;
Iubito,
în pântecul tău
nu găsesc
nici un răspuns;

SINE
Eram pământ ce se rotea
în jur de Dumnezeu,
dar mult mai curând
în jurul meu...
Haotice căi spre sine!

SONET
Uită-te-n inima mea de cristal
Cu ochii tăi de jar fierbinte,
Prin timp surâsul tău automnal
Va înflori de-aducere aminte

Că nu suntem decât cobai
În experiența visurilor triste
Și n-o să poți nicicând să ai,
Pentru a inimii lacrimi, batiste

Vom suspina printre secunde
Atâtea vieți care ne-au fost
Și vis și hrană și-adăpost

Nu vom avea unde ascunde
Din fiecare clipă miezul
Și vom rămâne: tu iubita, eu amorezul.

SONET TARZIU DE DRAGOSTE DEVREME
M-apasă o frică de mine
Și dorul de tine m-apasă
Dă Doamne mănunchi de lumine
Pe firava frunte umbroasă

Mă doare neantu-n tăcere
Și mâinile tale mă dor
Dă Doamne lumină de stele
Să pot să iubesc și să mor

Plămadă de lut și iubire
E omul ce crește spre cer
Și vrea nemurire

Din negrul mister;
Să bem fericire
Din inimi de fier;

SONETUL PÃCÃTOSULUI
Ce-ai Doamne inimii de-i dai fiorul
Atâtor nebunii de-abia descrise,
De dai amarul, pacostea și dorul
Pe lâng-atâtea bunătăți proscrise?

Și unde Doamne pui atâta ură
În trupuri reci, căzute-n letargie
Păcatul greu îl aruncăm pe gură
Și noi, și ei și cei care-or să vie

Golește Doamne gândul de păcate,
Lumină dă la cei din întuneric,
Și lasă-ne închiși în libertate

Iar din adâncul universului himeric
Pogoară visul plin de îngeri grei
Peste pământ bătrânul și tineri anii mei!

SPUNE-MI
Spune-mi pe numele meu de pasăre
să n-avem secrete față
de salcia ce-și plânge
ramurile...
Spune-mi pe numele meu de floare
să ne-nțeleagă și pasărea
ce-și alină zborul
printre frunze...
Spune-mi pe numele meu de om
ca Dumnezeu să știe
pe cine să judece!

ȘTIINÞA ȘI CUNO-ȘTINÞA
Îmbătrânim printre-ntrebări
Ce n-au găsit în inimă răspunsul
Trimite Doamne către ceruri scări
Să ne-ntâlnim mai repede cu unsul

Le vrem pe toate-n grabă a le ști
Mai nesătui și mai flămânzi ca niciodată
Rămânem doar icoane de copii
Ce-și caută o mamă și un tată

Citim în cărți despre atâtea vieți
Ce ne-au lăsat în lume-nvățătură;
Sunt vieți trăite-n suflet de poeți
Care-au mușcat din măr îmbucătură

TABLOU
Era ceea ce părea că nu e:
O aripă frântă
atârnând
lângă un nud
scofâlcit;
Un început de zbor oprit,
sfârșit în tăria realității;
Alături două imperfecțiuni
Demne de moartea
întru uitare!

TABLOU DE IARNÃ
Zăpezi ce-au fost odată
Și munți care ne cheamă
Un brad ne este tată,
Natura ne e mamă

Sunt oameni de zăpadă
Născuți din fulgi de gheață,
Copii ce cad grămadă
În joaca lor de viață

În sunet de colindă,
Mirosuri de sarmale,
O iarnă se perindă
Prin ridurile tale

Acasă-i cald și bine;
Oprește timpul, mamă
Ca să rămân la tine
În pântec, fără teamă!

TINEREÞE
Unde-ți sunt aripile, iubito?
Ce cauți atât de albă
printre noi?
Tu nu vezi
că vine dimineața
și n-o să te mai văd
de soare?
Grăbește-te să te întorci,
în visul meu, color,
pentru la noapte!
TIPTIL
Ssssst!
Aici începe sufletul meu
neliniștit;
Lasă-ți picioarele și mâinile afară
și îmbracă aripile de șoim
și coada asta de păstrăv
că altfel n-o să poți străbate
de-atâta cer și apă...
Liftul tocmai s-a blocat
iar cota lacrimilor
e-n urcare...
ssst!

TOAMNÃ TARZIE
Ce toamnă bogată se lasă
Pe umerii bătrânului pământ
În fiecare din noi e o casă
În fiecare gând e un vânt

Cad picurii toamnei șiroaie
Pe geana umezită de rouă
Atâta și-atâta ploaie
Că n-o să ne-ajungă și nouă;

Dar avem lacrimi să plângă
Și avem sânge să zbiere
Pentru o viață nătângă,
Pentru o clipă de fiere.

TRENUL
Trenul dădea să intre-ntr-o gară
Nemaivăzută de roțile-i ascuțite
asemeni gândurilor străine...
Călători, fel de fel,
cu bagaje de fugă
puse în suflete cu torți,
ce se rup de-atâta zi...
"E capăt de linie?",
întreb șeful de tren;
"O fi, că ești cam palid
și nici trenul
nu-i prea solid";
"De fapt eu n-am bilet
decât pentru o călătorie!"
"Nici nu dăm decât bilete dus;
la întors te descurci!
Ia și tu o sacoșă
mai zdravănă
să nu te sufle
vânturile astea"
Ce mai lume!
TROC
Îngerul coborâse
să cumpere iubire.
"Nu mai am!",
îi răspunse omul
ce stătea la umbră;
Îngerul zâmbi și-l întrebă:
"De ce stai la umbră?"
"Păi, de când cu criza asta
de iubire,
soarele nu mai are puterea
să învingă piatra!"
"Soarele e mai înalt decât piatra!"
"Piatra e mai adâncă decât soarele!"
Soarele și piatra deveneau
lumină:
pe o rază îngerul,
pe o stea Dumnezeu,
pe o pată omul!

ÞÃRANUL
Aplecat,
semăna poezia...
Rabdător
a așteptat
să crească
Dumnezeu!

UMBRA
Atâtea raze îmi străbat privirea,
că ochii mei au obosit de zi.
Din curcubeu m-am născut
și-am devenit lumină,
să-mi caut umbra...
E noapte și umbra
sunt chiar eu.

VARSTE
Alături,
o broască țestoasă
și-o libelulă,
trăindu-și fiecare destinul,
de sute de ani și de-o zi!
Ochiul meu pare
să nu înțeleagă
prea zborul libelulei,
prea tihna țestoasei,
dar sufletu-mi
șoptește străveziu
salcia lăsată-n urmă de aripi,
îmi cerne țestos
nisipul plajelor
în care broasca și-a îngropat
oul...

VEȘNICIE
M-am întors
cu fața spre pământ
și-am simțit
cum crește
muzica veșniciei...
The rest is silence!

VIAÞA
Suntem prea săraci pentru a plânge
Suntem prea bogați ca să zâmbim
Viața noastră, lacrimă și sânge,
Ne e dată doar ca să iubim

De iubim iubirea în ființă,
De iubim iubirea în destin,
Viața noastră, rugă și credință
Ne e dată doar ca un festin

VIS
Trebuie că visezi petale,
că ochi-ți se curg
printre rânduri de somn,
ordonate în liniște;
O să pășesc încet
să-mi caut cuvintele
pe care le-am uitat aseară
în visul tău,
de după miezul nopții;

VREMURI NOI
Vine o vreme,
vin două vremi,
și totuși pleacă
atâtea vremuri
ce devin apuse...
Părintele rămas orb
când copilul văzuse pasărea
înaintea lui;
Părintele rămas surd
când copilul auzise cântecul
înaintea lui;
Pe vremea noastră...

Z
Au mai rămas
câteva foi albe
pe care le-am rupt...
Le-a găsit un copil
și-a întins pe ele
un suflet alb,
ce semăna
cu gândul meu
alb!








.  | index










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  CăUtare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!