Eseu

Un verde-albăstrui îmi luminează clipa.Mă văd într-un ocean de doruri,înotând să-mi salvez gândul de viața ce mă apasă. Ating cu degetele milioane de baloane în care sunt închise vise.Unele se sparg și o amețeală înspumată mă cuprinde pe nesimțite și încearcă să mă trezească.Nu doresc acest lucru și mă afund în somn,într-o cădere liberă ce îmi furnică toate simțurile inconștiente. Ajung la gândul de bază,pe fundul oceanului și atunci contemplu adevărul pur,încredințat fiind că din acel moment se va isca universul. Viața pulsează în jurul meu.Înot de plăcere în oceanul existenței și mă transform într-un delfin cu zâmbetul giocondic,fericit fiind de viață și de bucuriile acesteia. Brusc,realitatea mă străpunge și revin la starea conștientă de existență. Durerea visului finit mă copleșește.Viața își urmează cursul normal și mă agăț de ea,fiind nevoit să iubesc și să urăsc deopotrivă,pentru a gândi că trăiesc.