poezii
v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 

Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 3122 .



Adrian Costea. Cronica unei morți eșuate (IV). Leo Castelli
articol [ Societate ]
Fascinanta revenire a unui artist plastic de talie mondială

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [Manega ]

2012-01-11  |     | 



Aventura în Germania a lui Adrian Costea a fost interesantă și inițiatică, dar nu definitorie. A fost doar un test, o confruntare de succes cu un mediu impropriu pentru temperamentul său efervescent. Germania era rece, exactă, imperturbabilă, ca o ecuație matematică. Succesul său nu a lăsat urme în memoria artistică a orașului Munchen, nu a generat orizont de așteptare, cum s-ar fi întâmplat, de pildă, la Paris. Cu fiecare nou eveniment artistul trebuia să o ia de la început, ca la o competiție sportivă. Se impunea, așadar, ca Adrian Costea să-și arate „mușchii” la Paris. S-a întâmplat, dar nu imediat, ci după un nou ocol inițiatic. Adrian Costea s-a reîntors în Israel și a reluat contactul cu Marcel Iancu. Acesta l-a sfătuit să meargă în Statele Unite, unde trăia cel mai mare „samsar” de artiști, Leo Castelli. Dar Adrian Costea nu știa nimic despre Leo Castelli, așa cum nu știuse nimic despre acel Constantin Brâncuși, cu care îl „sufoca” Milița Petrașcu. Toate informațiile și sfaturile cu care fusese „îndopat” (în România de Milița iar în Israel de Marcel Iancu) aveau să-și deslușească rostul într-o altă etapă a existenței. Dar această etapă nu venise încă... Marcel Iancu i-a dat o scrisoare de recomandare către Leo Castelli, pe care Costea a luat-o ca pe un obiect de voiaj oarecare și mai mult din politețe. În sfârșit, prin 1977 se afla deja în Statele Unite... (Miron Manega)

"Rechinul"

„Cu scrisoarea de recomandare de la Marcel Iancu, m-am întâlnit până la urmă cu Leo Castelli, la New York. Știam de la Marcel Iancu, și nu numai de la el, foarte multe lucruri despre acest ins extraordinar și fascinant, lucruri care pe mine nu mă interesau la momentul acela. Ba, mai mult, mă plictiseau. Era ca și când i-ai fi vorbit unui țăran despre un obelisc... După primele 15 minute mi-am dat seama că, de fapt, ceea ce știam era agal cu zero. Personajul era cult, abil, rafinat, educat, tentacular și, sub aparența unei blândeți și a unei atitudini profund respectuoase și politicoase, se ascundea de fapt un rechin de o ferocitate și de o viteză de acțiune uluitoare. Era un om-labirint, calculat și fulgerător, în caz de necesitate. Era un stăpân absolut al regulilor sociale și un manipulator care te putea strivi, oriunde și oricând, fără ca măcar să-ți dai seama. Eu mă dusesem să văd un om numit Leo Castelli, dar de fapt eram în fața unei uriașe instiutuții internaționale, care purta numele de Leo Castelli. Mă atrăgea irezistibil și inexplicabil, dar spiritul meu de conservare aprinsese toate semnalele de alarmă, în culoarea roșu aprins”.

Lecția de imagine a lui Leo Castelli

„Pasionat de femei, de lux și de mâncare, Leo Castelli era un om practic vizibil sau invizibil numai după bunul lui plac. Cum își trăise tinerețea în România, iubise, muncise și vagabondase la București, ceva ne atrăgea și ne despărțea în același timp. Pasiunea lui pentru Maramureș și pentru diverse lucrări de ceramică, printre care în special cele de Horezu, ne lega și mai strâns. Fiecare voia ceva de la celălalt, dar nu era deloc clar ce anume și nici cum, cel puțin în ceea ce mă privește. Experiența lui de viață mă strivea, cum de altfel îi strivea pe toți cei care se învârteau în jurul acestui misterios și complex personaj. Știa cu precizie să epateze pentru a obține imediat avantaje de imagine sau de altă natură. Un exemplu elocvent: într-o după-amiază, când se strânseseră în galerie vreo 20 de cunoștințe și de prieteni și când atmosfera era plăcută și convivială, Leo Castelli invită brusc pe toată lumea să bea un pahar, la barul din colțul străzii. Odată ajunși la bar, a început să comande, pentru fiecare în parte, absolut tot ce era mai scump posibil în barul respectiv. Dintr-o dată, era seara de Crăciun. Nota de plată a depășit suma de 2.500 dolari. Timp de câteva zile, tot orașul vorbea numai de el și de fabuloasa lui generozitate... Leo Castelli se plimba între Soho-420 West Broadway și Uptown Castelli Graphics. În interiorul acestui cerc, se învârtea fără oprire. La vremea mea, stocase o cantitate importantă de lucrări pe care nu mai reușea să le vândă. Între lucrările stocate, la vremea respectivă, se numărau, printre alții, și următorii artiști: Donald Judd, Twombly, Kostuh, Scarpitta, Flavin, Weiner etc.”...

Roy Cohn și „artistul milog”

„Cu timpul incapacitatea lui de a vinde nu a făcut decât să crească. La fel și neîncrederea mea în el. În timpul unei mese la Da Silva, la propunerea lui de a-i face o colecție contra unui salariu lunar, răspunsul meu a fost cu o jumătate de gură da, dar de făcut am făcut nu. Leo Castelli fiind un tip tenace, ca să mă stimuleze, în afară de faptul că mi-a cumpărat câteva lucrări, m-a trimis în mai multe locuri, unde puteam să vând și astfel să-mi crească încrederea în el și să rămân în programul pe care el mi-l pregătise. Așa am ajuns la un avocat de origine română, pe care îl chema Ripoșeanu și care, într-adevăr, mi-a cumpărat și comandat lucrări. Un alt personaj, spre care Leo Castelli m-a îndreptat, spre a-mi vinde lucrările, a fost un avocat al cărui nume era Roy Cohn. Roy Cohn a fost o adevărată revelație, un om atent, foarte precis și, în ceea ce mă privește, extrem de generos. Imediat după primele contacte, am înțeles și am descoperit imensitatea puterii politice și juridice al acestui om. În mâinile lui era concentrat unul dintre polii cei mai importanți ai puterii statului american de la vremea respectivă. Era un animal de pradă uriaș, ucigător și de temut. Mă fascina cantitatea de putere pe care o domina și o manipula cu o dexteritate vrăjitorească, iar faptul că era extrem de generos, cumpărându-mi la prețuri foarte mari diverse lucrări, nu făcea altceva decât să mă umilească și să mă convingă, definitiv și irevocabil, că nu în artă voi reuși să-mi fac un loc sub soare, ci într-o afacere bine gândită, bine construită și la un nivel cât mai înalt posibil. Anvergura lui Roy Cohn și calitatea mea de artist milog mă făcea să nu mă mai pot uita în oglindă. Cum puteam oare să fiu mulțumit când, ducându-mă să-i vând o sculptură cu câteva mii de dolari, vedeam intrând sau ieșind din cabinetul său oameni al căror nume reprezenta puterea absolută, ca de exemplu: Richard Nixon, Ronald Regan, John Gotti, Tony Salerno, Carmine Galante și chiar reprezentanții cei mai de vază ai arhidiocezei bisericii catolice din New-York. În final, concluzia mea a fost că Leo Castelli nu reprezintă pentru mine nici o formă de garanție, iar arta în sine, era clar, va continua să mă chinuiască să-mi câștig existența, bătând non-stop de la o ușă la alta”.

„Divorțul” de Leo Castelli

„Exact în aceeași perioadă, dorind să torn o piesă în bronz, am ajuns să cunosc un om pe nume Milton Osborne. Osborne era un om de culoare de statură masivă, care avea propria turnătorie în bronz. Lucra singur-singur, fără niciun fel de ajutor, undeva la etaj, într-o clădire industrială din New-York. Ca să-mi toarne piesa cerută în bronz, a refuzat plata în bani, dar mi-a cerut, în schimb, să-l ajut câteva ore pe zi în munca lui de turnător. Și, de nevoie, dar și din curiozitate, am acceptat. Așa că, de a doua zi, mi-am pus bocancii de protecție, pantalonii și șorțul de piele și am trecut la muncă. Osborne vorbea puțin, în schimb cânta sau fluiera. Muncea foarte mult și degaja în jurul lui multă încredere și calm. Era un om blajin, care dădea indicații mai degrabă din privire și din gesturi, decât din cuvinte. Așa am ajuns, din pură întâmplare, să descopăr și să învăț ce este și cum se modelează materia numită bronz. Ajungând la acest stadiu, am luat hotărârea să rup orice fel de legătură cu Leo Castelli și să-mi văd de drum singur”... (ADRIAN COSTEA)

VA URMA

.  | index










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  CăUtare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!