Vinul
de Zorica Lațcu(2010)
1 min lectură
Mediu
Îmi strâng durerea în inimă, ca-n teasc.
Din ea, mustind, poemele se nasc;
Și fierbe mustu-n clocot rubiniu,
În buti cu cerc de fier de-abia-l mai țiu.
S-a limpezit apoi în căni de lut
Și locul de mireasmă s-a umplut.
Ulcelele-nflorite îl cuprind
În smalțul lor? și mâinile se-ntind.
Să ia din rodul viei. Dar ce vreți,
Voi, buze întinate, voi ochi beți?
Voi de-nzadar ați ars și-ați însetat,
Că nu veți bea din vinul meu curat.
Să spumege poemul lucitor
Din strofele cu flori în smalțul lor,
Să-l duc la Cina Domnului în dar,
Să stea-n potir, pe masa din Altar.
Atunci din rănile lui Dumnezeu
Va curge Sânge Sfânt în vinul meu.
E clipa jertfei. Voi cei luminați,
Voi cei desăvârșiți, luați, mâncați.
Cei țintuiți pe cruci și trași pe roți,
Cu sete, beți dintru acesta toți.