Ghetsimani
de Zorica Lațcu(2010)
2 min lectură
Mediu
Picioarele spălate de plânsul Magdalenii
Se frânseră. Sub raza divinei milostenii
Iisus căzu în rugă cu fața-nsângerată
Și greu, în pacea nopții, rosti cuvântul: \"Tată,
Îți simt durerea sfântă și grija părintească,
Mă doare mila caldă ce vrea să mă-nvelească,
Mă tulbură iubirea și jalea de Părinte.
Când sângele va curge prinos al jertfei sfinte,
Când urletul mulțimii va cere de la Tine
Să osândești pe Domnul luminilor depline,
Când voi sorbi pe Cruce buretele cu fiere,
Când fiul Tău cădea-va sub bici fără putere,
Când sfârtecându-mi trupul în drumul alb de țară
Voi duce spre Golgota cereasca mea povară,
Părinte-al meu, în milă să nu-ți uiți legământul,
Mă lasă cu durerea să mântuiesc pământul.
Să nu-ți aduni blestemul și fulgerele toate,
Ca să oprești mânia neputincioasei gloate;
Nu-i pedepsi pre dânșii cu ploaie de pucioasă,
În marea Ta iubire mă uită și mă lasă,
Mă lasă, Doamne-al milei, să nu-ți mai simt iubirea,
Să știu că nu-mi ajunge la Tine tânguirea.
Te-mbracă azi în haina lucirilor de stele
Cu bucuria sfântă a învierii mele.
Ca să nu știu cât suferi în lumile-ți senine,
Părinte, fă să treacă paharul de la mine\".
Iisus ridică fruntea și-ncepe să coboare.
O aripă de înger l-atinse cu răcoare.