Rugăciune pentru rănile ţării
de Vintila Horia(2021)
1 min lectură
Mediu
Nu da, Doamne, nici unui duşman
Suferinţa noastră dintr-un an
Şi ne iartă nouă dacă plânge
Inima din noi de-atâta sânge.
Pâinea noastră coaptă-n bunătate,
Dă-ne-o nouă ca şi până-acum,
Fă-ne, Doamne, prin durere drum
Ca unei corăbii pe-noptate.
Lasă-ncet din cerul Tău să cadă
Pacea peste noi ca o zăpadă
Şi pe-o rază de luceafăr mare
Dă-ne semn de milă şi-ndurare.
Dintr-un cap în celălalt al zării,
Abătut cândva la o răscruce,
Umilit ca Fiul Tău pe Cruce,
Zace-n lacrimi trupul rupt al Ţării.
Pică-i, Doamne din uleiul sfânt
Peste rănile cioplite în pământ
Şi înalţă din puterea gliei
Chipul cel rotund al României.
Despre aceasta lucrare
- Autor
- Vintila Horia
- Tip
- Poezie
- An
- 2021
- Cuvinte
- 105
- Citire
- 1 min
- Versuri
- 20
- Actualizat
Cum sa citezi
Vintila Horia. “Rugăciune pentru rănile ţării.” Clasici, Poezie.ro, https://poezie.ro/clasici/vintila-horia/poezie/rugaciune-pentru-ranile-tariiIntrebari frecvente
Comentarii (0)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.
