Sari la conținutul principal
Poezie.ro

Pedeapsă

de Vasile Vlad(2010)

1 min lectură

Mediu
Ard stele jos,
dar nu ard stele bineînțeles,
ci ard și fumegă frunzele toamnei
Dar nu ard frunzele toamnei,
ci sufletul fumegă lung,
dar nu sufletul arde așa,
ci piciorul din față, s-ar părea,
dar nici piciorul din față nu este,
ci piciorul din spate.
Întotdeauna un picior e în față,
iar altul în spate,
întotdeauna piciorul din spate e cel hulit,
întotdeauna piciorul din spate arde și fumegă,
nimeni nu scoate în fața lui o vorbă,
nimeni nu scoate șapca.
Întotdeauna un picior e în față,
iar altul în spate.
Întotdeauna piciorul din spate uită și fumegă,
iar piciorul din față își amintește.

Despre aceasta lucrare

Tip
Poezie
An
Cuvinte
104
Citire
1 min
Versuri
19
Actualizat

Cum sa citezi

Vasile Vlad. “Pedeapsă.” Clasici, Poezie.ro, https://poezie.ro/clasici/vasile-vlad/poezie/pedeapsa

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.