Sari la conținutul principal
Poezie.ro

Ce se întâmplă după ce părăsești odaia

din Vedere la amiază (1975)

de Vasile Petre Fati(2011)

1 min lectură

Mediu
Am încuiat ușa în urma mea. Iată
Și cheia strălucitoare. Am hotărât
Să cobor în mica grădină, jos,
Unde sunt cei fericiți, am hotărât să merg
Printre ei, nimic să nu se întâmple,
Doar eu să-mi aleg un loc bun,
După noroc, să-mi amintesc odaia mea
De sus, în locul unde am adormit
Un abur se ridică acum,
Să privesc cum se pierde o conductă de fier
În mare, să mă gândesc, să mă gândesc
La anii mei buni ca levănțica,
Asta am hotărât. Abia la urmă să mă întorc
Acasă și cineva pe pod
Să mă privească tăcut.

Despre aceasta lucrare

Tip
Poezie
An
Cuvinte
99
Citire
1 min
Versuri
15
Actualizat

Cum sa citezi

Vasile Petre Fati. “Ce se întâmplă după ce părăsești odaia.” Clasici, Poezie.ro, https://poezie.ro/clasici/vasile-petre-fati/poezie/ce-se-intampla-dupa-ce-parasesti-odaia

Intrebari frecvente

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.