Se luminează. Începe nu o zi ci-un chin din nou. Dar suferindu-l, poate oblădui-voi iar răcoarea serii și pace sufletului meu, robind dușmanii

Viu, eu cu poporul mort vorbit-am. Și nu cer lauri. Mort, eu cer iertare.

Nu-ascund, o, nu-mi ești dragă, primăvară. Când am trecut pe drum, la cotitură am presimțit că vii și-am fost rănit ca de-un cuțit. O umbră-ncă

E noapte, iarnă de ruină. Tu ridici în sus perdeaua și privești. Vibrează sălbaticul tău păr iar bucuria neașteptată ochiul negru ți-l dilată