Fășii cernite de văzduh, o, Nori, Necontenit călătoriți în zare, În schimbătoarea voastră-nfiripare Voi rămâneți aceiași călători. În tot vă

Puternică și pură laolaltă, Stea din tăria cerului înalt Adie, pâlpâiește și se-nvoaltă De pe-un tărâm pe celălalt. Nu-i zi aprinsă dincolo de

Albastră urcă seara. Cerul lin Adie răcoros și cristalin. Doar pânzele-aninate de catarg Ne dau de știrea vântului din larg. Când tremură în

S-a țintuit acum pe arhitravă Ce-a dăinuit din portice bătrâne; Sodoma greacă-n urma lui rămâne; Din neființă soarbe el otravă. Acel sărac în

„O, Palinur, fii cu luare-aminte, Căci stelele înșeală, marea minte!” Și ei plecat-au; iar spre largul mării Albastra noapte prinse să