Sari la conținutul principal
Poezie.ro

Pe o piatră

de Tudor Arghezi(2006)

1 min lectură

Mediu
Poezia face parte din volumul \"Abecedar\" - 1940
Pe o piatră, subt un pom,
Îmbuca pâine un om,
Și din pom un titirez
Cerea fărâme de miez.
Acum, după-nvățătură,
Vine și le ia din gură.
Titirez ori vrabie
Zboară către albie,
Unde maica spală rufe.
Ar avea și el o scufe
Și-o batistă de clătit,
Care s-au cam murdărit.
Vrăbioiule vecine,
Rogu-te treci pe la mine.
Stai de-un an la noi in casă
Și de chirie nu-ți pasă.
Mă tot ții într-o minciună
Și n-ai dat măcar arvună.
Vrabia cum să plătească
La casă gospodărească?
Ea n-are în buzunar
Două parale măcar.
Toată lumea doar o știe
Că nu plătește chirie
Și stă-n pod pe datorie.

Despre aceasta lucrare

Tip
Poezie
An
Curent
Modernism
Cuvinte
116
Citire
1 min
Versuri
26
Actualizat

Cum sa citezi

Tudor Arghezi. “Pe o piatră.” Clasici, Poezie.ro, https://poezie.ro/clasici/tudor-arghezi/poezie/pe-o-piatra

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.