Când, primăvara, vine-n cârduri Poporul blând de rândunele, Eu parcă-aștept să se rentoarcă Și visurile mele. Când viața

Pe plopii ninși Coboară corbii-n pâlc de doliu, Cernesc al iernei alb lințoliu, Și, triști, de foame par învinși... Cugetători, Privesc pe cer,

(Personajele: Romînia, regele). În ziua de 10 mai Scena I O cameră largă, de un aspect trist și singuratic. Perdelele

Trec orele ca niște note Din simfoniile durerii, În urma lor rămân eterne Melancoliile tăcerei... Tot ce-ai crezut odinioară, Tot ce-ai

E trist: din gândurile noastre Și din durerile intime, Noi facem opere de arta, Ne punem inima pe rime; Și-nchizând-o-ntre coperte, Cu lumea

Pe-o margine de drum, departe, Ca un pribeag pierdut în lume, Creștea o floare solitară, Ce poartă cel mai dulce nume. Înstrăinată-ntr-o

Și nu mai ești! ... O groapă sub rînjetele-i crunte Cuprinse necuprinsul din geniala-ți frunte! Și după cum în viață a fost eternul dor: Tu

Lui Const. Misirliu I Cârduri-cârduri ciori de toamnă Pleacă... Desfrunzite crengi de arbori Pe subt vifor se

...demain! et puis demain encore, Et puis toujours, demain!...* Victor

Cânta încet din Weber: “gândirile din urmă”, Poema unui geniu ce-apune maiestos, Adio-al unui suflet artistic, ce se curmă Pe-o tristă armonie cu