De la suflet la suflet
Traducere de Veronica Porumbacu
de Toth Arpad(2011)
1 min lectură
Mediu
Stau la fereastră noaptea și privesc
o stea în depărtări adânci, de unde,
sfios, tremurătoare, licăresc
în ochii mei acele raze blânde.
Trecând prin miliardele de mile,
neostenite-n spațiul înghețat,
atâta beznă mută și pustiuri
de câte lungi milenii-au traversat?
Mesaj ceresc la ultima etapă,
aceste raze-n ochii-mi fericite
mor în sicriul peste care las
capacul genei mele ostenite.
Trecând lumina prin cristale fine,
savanții înșiși au descoperit
în spațiu alte corpuri înrudite
cu țărna și cu trupul meu mâhnit.
În mine-o-nchid și-n sânge o absorb,
și-ascult ce vechi dureri își plânge-anume
ogorului – azurul, raza – stelei
și-un corp ce spune altui corp, în lume.
Singurătatea poate că le doare
în spațiul fără margini risipite,
ori poate ne-ntâlnirea dintre noi
în ghiața nopții care ne înghite?
De ce plângi, stea? Ești mai însingurată
ca inimile noastre între ele?
E mai departe Sirius de mine
decât un camarad, la zile grele?
Vai, dragoste, prietenie, cale
de la un suflet pân-la altul, viață
în care raza ochilor, mâhnită,
nu dă-ntre noi decât de-un vid de ghiață!