Seceta
de Stroe Constantin Slătineanu(2006)
1 min lectură
Mediu
Plânge cântând pădurea bătrână,
Plânge cu plânsu-i sălbatec,
Că viforul cel de jăratec
Urgia din ceruri o mână.
Și văile gem și munții de asemeni,
Că-ncetul cu-ncetul viața le-o fură
Vântul ce urlă, bici de căldură,
Prin stâncile cele de cremeni.
Secat e pământul de atâta blestem,
Secat e și stă ca să ardă,
Doar corbii croncăne-n hoardă
De diavoli, iar vitele gem.
Gem și mor pe câmpii,
Când moartea pândește tot pasul,
Doar corbilor li se aude glasul,
Vestitor de grele urgii.
Troznește pământul și stă ca să crape,
Și cade din ceruri smoală de foc;
Opritu-s-a ziua în loc.
Și soarele arde și nici nu sunt ape
Le suge pământul, flămând le oprește.
Ba chiar porumbul, schelete muncite,
Scârțâie jalnic cu frunze sucite,
Și-i jale în aer, căci moartea pândește.