Vero novo
Traducere de Nicu Porsenna
de Stéphane Mallarmé(2005)
1 min lectură
Mediu
A primăverii zile bolnave vin și-alung
Senina iarnă, albă, când arta e lucidă,
Și-n minte, unde sânge posomorât prezidă,
Se-ntinde neputința cu un căscat prelung.
Mi se-ncropesc sub țeastă amurguri albe, dense,
Un cerc de fier mi-o-ncinge, precum un sarcofag.
Și cat în pribegire, un Vis frumos și vag.
Prin câmpi, în coptul zilei și-al sevelor imense.
Dar cad, strivit de-arome de iarbă și copac,
Și-o groapă sap cu fața-mi să-nnăbuș Reveria
Mușcând lut cald în care-ncolțește liliac.
Și-aștept, în scufundare, să urce nostalgia...
- Estimp, Azurul râde-n frunzișul efemer,
În care zburdă păsări și ciripesc spre cer.