* * *
de Stancu Costel(2006)
1 min lectură
Mediu
tu și pasărea nu v-ați văzut niciodată
totuși ceva din ea recunosc în felul tău de a mă părăsi
după ce speli cămașa și îți rămîne
șira spinării mele între degete
ce să faci tu cu acest colier de oase?
pune-l la gît sau
fă-l să nu mai fie dacă poți
risipește-mă hai risipește-mă femeie
cum arunci sare în ochii privighetorii
ce cîntă sub pălărie, năucă, fără hotar,
din altă lume. eu rămîn într-o realitate fățișă
leg o ață de dintele celui din oglindă
și e cît pe ce să fiu tras înăuntru
iubito, tu și pasărea nu v-ați atins niciodată
totuși eu mă trezesc dimineața
cu urme de gheare pe piept –
o scriere nesfîrșită a visului
ori neputința de a-mi păzi trupul cînd dorm?
(din vol. \"Măștile solitudinii\", Ed. Marineasa, 1997)
Poezie înscrisă în biblioteca virtuală cu acordul autorului. Rog a nu se trece în pagina autor, măcar din respect pentru acest om și autor valoros care s-a înscris \"personal\" pe acest site după ce avea cont în biblioteca virtuală (cont creat de Remus Cretan)...
Dar se pare că nu e interesant atâta vreme cât a refuzat premiul USR. Și nici nu a trecut în biografie asta...măcar așa, să fie de-o șuetă...