Radu Boureanu

As vrea sa-mi fac o casa, din barne, taraneasca Cu hornul alb ca varful unei lulele mari Din care sa fumeze tacerea munteneasca Sufland pe nara

Carunta clipa. Orizont ascuns. Durerea poarta parul alb si tuns Ca o femeie-n lagar evocata Pe cerul galben, stravezie, Pironita Cu stele

Iti amintesti, amurgul la Histria si-n urma Adanca noapte-n vata ei neagra ne-nveli Dupa ce, rosii, norii s-au dus spre mare-n turma Si lebezi se

Cand te simteam, prin buze, cu buze moi, cu dintii, Acolo, in cutia cu nesfarsiri de gand, Te-nchipuiam, la ceasul cand trupul descarnand

Teii mari din inimi serile ne-mbata Chiar cand cade neaua ca-ntr-o veche stampa; Unde-i abajurul verde ca de lampa Si profilul care-l aurea

Bat, nopțile, aripi de tablă Îi răsucesc aripi de vânt Să trâmbițeze spre pământ Sonore, sparte guși de tablă. Spre zori piruetează-n

A sărit din Balta Rea Drept în iarbă un brotac, A făcut o temenea Către lună, către stea, Către cerul prins în stele, Către sălcii

Copile! Într-o seară când te vei face mare, (Copilul meu ce încă pe lume n-ai venit) Þi-oi povesti de nemaivăzuta întâmplare Când urbea mea în

Acuma, glasurile vieții, ca niște zorele, au prins încet să-și răsucească goarnele, și umbrele albastre de la pomi strâng în ele, precum la melci

Tu, jumătatea mea, precum se spune, Dar mai întreagă decât un întreg, Acum când sfertul lunii stins apune Și snopii amintirii prind să-i

Atât de gol e sipetul în care Credeam c-am adunat eșarfe vii Rupte din cer, din valea inimii Să vă-nveșmânt bogat, pe fiecare. De unde să mai

Coarne răsucite unghii poleite lațe de argint târâie pe pământ (poezie populară) Cu melcii frontali de os prin frunzarele

E ca o pernă marea, albastră, din atlas și două lotci săltate la țărmul de argint sunt parcă papuceii fetiței, ce-au rămas de-atunci în amintire,

Prunele aveau în miezul lor răcoarea venind din fiorii toamnei; sub pielița brumată cu frig prevestitor nu mai erau soarele nopți dulce, fructe de