poem
de Rabindranath Tagore(2002)
2 min lectură
Mediu
Se stinse candela la capataiul patului meu - si in zorii zilei ma trezi o data cu cantatul pasarilor.
M-am asezat in fata ferestrei si am incercuit parul meu cazut in lungi valuri pe spinare - cu o coroana de flori.
Tanarul calator veni de-a lungul strazii invaluit in ceata fermecata a diminetii.
Un lant de perle ii atarna de gat si razele soarelui se zbateau in lumina coroanei lui.
Se opri in fata portitei mele si plin de dragoste imi spuse: \"-Unde este dansa?\"
Sfioasa, nu putui sa-i raspund:\"Ea - tinere calator - sunt eu - sunt eu.\"
Ziua incepu sa se intristeze - si candela inca nu se aprinsese.
Ingandurata - imi netezeam firele parului meu.
Tanarul calator soseste in carul sau luminat de razele soarelui ce-si culcau maretia.
Caii sa spumegau - si haina-i era plina de praf.
Cobora in fata portitei mele si cu o voce obosita intreba:\"-Unde este dansa?\"
Sfioasa, nu putui sa-i raspund: \"Ea - drumetule obosit - sunt eu - sunt eu.\"
E noapte de april. Lampa imprastie viata in toate ungherele camerei mele.
Zefirul de miazazi bate linistit.
Papagalul galagios se odihneste in colivia lui.
Ilicul imi poarta culoarea paunului si mantia-mi e verde ca iarba ce abia rasare.
Langa fereastra - trantita pe podeaua odaii, pandesc tacerea strazii.
Prin noaptea neagra - imi soptesc fara incetare: \"-Aceea - drumetule necajit - sunt eu - sunt eu.\"