POEME DE DRAGOSTE
de Rabindranath Tagore(2002)
2 min lectură
Mediu
– Ce-mi dai cu toată voia-ți, primesc. Mai mult, nimic nu-ți cer.
– Da, da, ești mulțumitul cerșetor. Te știu. Vrei tot ce am să-ți dau.
– De aș putea avea această floare rătăcită, aș strânge-o la piept cu foc nestins.
– Dar dacă ar avea spini?
– I-aș îndura.
– Da, da, ești mulțumitul cerșetor. Te știu. Vrei tot ce am să-ți dau.
– O singură privire a ochilor tăi drăgăstoși mi-ar ferici viața pentr-o întreagă veșnicie.
– Dar dacă fi-va crudă privirea mea?
– I-aș păstra rana în adâncul nemăsurat al sufletului meu.
– Da, da, ești mulțumitul cerșetor. Te știu. Vrei tot ce am să-ți dau.
*********
– Să crezi în dragoste, chiar dacă-i izvor nesecat de durere. Nu-ți încătușa nicicând viața inimii tale.
– Nu, nu, prietene al meu. Vorbele tale sunt întuneric și nu le pot pricepe.
– Iubita mea, sufletul nu este făcut decât să trăiască între lacrimă și cântec.
– Nu, nu, prietene al meu. Vorbele tale sunt întuneric și nu le pot pricepe.
– Bucuria are viața scurtă ca picătura de rouă. Atunci când surâde, moare. Durerea este puternică și de neînfrânt. Lasă fiorii dragostei să-și trezească din nou lacrimile durerii în ochii tăi.
– Nu, nu, prietene al meu. Vorbele tale sunt întuneric și nu le pot pricepe.
– Floarea de lotus voiește mai bine să se răsfețe o clipă doară în lucirea soarelui, ca apoi să moară, decât să trăiască veșnicia iernii într-un biet mugur.
– Nu, nu, prietene al meu. Vorbele tale sunt întuneric și nu le pot pricepe.