POEME DE DRAGOSTE
Grădinarul (47, 48)
de Rabindranath Tagore(2002)
1 min lectură
Mediu
De vrei, voi înceta să mai cânt. De privirea mea face mereu să-ți zvâcnească inima, voi întoarce privirea de la tine. De te cutremuri la întâlnirea mea, mă voi depărta din calea pașilor tăi. De ființa-mi te stingherește – atunci când flori își împletesc degetele tale – voi fugi din grădina-ți singuratică. De apa pârâiașului tău e neliniștită la trecerea corăbiei mele, nu voi mai vâsli spre țărmul tău.
~~~~~~~~~
Dezleagă-mă de lanțurile tale fermecate, iubita mea.
Nu, nu turna seva sărutului tău în mine.
Nori grei de balsam adormitor îmi copleșesc inima.
Deschide larg porțile tale și fă loc soarelui dimineții.
Învăluit în cutele mângâierilor tale mă simt una cu tine.
Dezlegă-mă de vrăjile tale și redă-mi toată bărbăția.
Numai atunci îți voi putea închina o inimă neîncătușată.