Naratorul
din Comedia literaturii (1980)
de Petru ROMOSAN(2011)
1 min lectură
Mediu
Povestește, câine! Taci? De ce taci, câine?
Hai spune cum te doare, cum minți,
cum te bucuri, cum ți-e frică,
cum ai ajuns la nebunie, cum ai ajuns la nebunie.
Cum nu vrei să mai vezi nimic,
cum nu vrei să mai vezi nimic.
Tu ești, onoarea, faima, salvarea noastră.
Povestește! Povestește! Povestește!
Ne-ai promis un cuvânt al zeilor
și acum taci, taci, câine!
Loviți-l! Loviți-l! Tăiați-i un deget.
Zeama roșie se întinde pe hârtie,
le picură în urechi, le înroșește ochii.
Nu plânge, adoratule. Te rugăm, nu plânge,
Și nu-ți mai privi mâna, nefericitule.
Nu-ți mai privi mâna.
Hai spune ceva. O vorbă, doar o vorbă.
De ce te uiți așa? De ce ne privești astfel?