Totul
de Ovidia Babu-Buznea(2013)
1 min lectură
Mediu
Totul e ca un ceas de apoi;
ne înecăm în lumină de lună.
Strada devine lichidă ca o mare cu pomi.
Minciunile caută o arcă
potrivită pentru dihănii mici…
De aceea
nu-mi șopti „totdeauna”
– deși acum navigăm pe trotuar șovăind
parcă printre sfori și catarge
și pânze-ncâlcite…
Știu, țâșnește continuu lumină;
din garduri,
din pietre,
din ziduri,
din umerii tăi…
Ape de aur ne mângâie haina și gura
și urcă în iriși;
– aștept prin văzduh de-acum să treacă pești magici.
…Când vom ajunge la capătul străzii,
ne vom fi preschimbat de mult
în statui vremelnice de calcar
cu torsuri mâncate de valuri.
(din volumul "Poeme" - 1971)
Despre aceasta lucrare
- Autor
- Ovidia Babu-Buznea
- Tip
- Poezie
- An
- 2013
- Cuvinte
- 109
- Citire
- 1 min
- Versuri
- 23
- Actualizat
Cum sa citezi
Ovidia Babu-Buznea. “Totul.” Clasici, Poezie.ro, https://poezie.ro/clasici/ovidia-babu-buznea/poezie/totulIntrebari frecvente
Comentarii (0)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.
