Nu...
de Ovidia Babu-Buznea(2014)
1 min lectură
Mediu
Nedestăinuit rămâne cu-aceste vorbe locul acela…
Se-ntinde sau poate nu în mine; – un braț nu poate fi un hotar;
o gleznă, un umăr, alte semne de împrejmuire…
Ca o singurătate, ca o muzică mută,
pământ de abur, fără seve, fără rădăcini, fără noduri,
straturi de mir,
locul plutește peste rănile mele cât lacurile crescute,
încet mă acoperă…
Ca o mireasă de albă lăcrimez atunci lângă un mal de har;
Mă afund în voaluri, ca-n clopote moi înfășurată.
Așa sun toată
până când formele toate-mblânzindu-se își pierd întâi numele…
Mâinile tale atunci se încleștează pe cețuri…
(din volumul "Poeme" - 1971)