Limpede, limpede…
de Ovidia Babu-Buznea(2013)
1 min lectură
Mediu
Aerul se face limpede, limpede…
Se lasă jos toate cuvintele, la picioare se-așază;
friguroase, răsfirate, prefăcute în pleavă… așa cum stau ne-nlănțuite.
Zarea e goală – și adevărată. Soarele e o mică-amintire
pusă de-o parte – ca o podoabă vremelnic purtată.
– Nu mai vreți, oameni ai timpului meu,
beteală în șiruri bogate de la un capăt la altul al lumii să-ntindem,
în ea cu râvnă să ne-nfășurăm minunându-ne,
strânși laolaltă, bine-ngrădiți – ca-ntre fire de sârmă ghimpată, strălucitoare?!
… Se schimbă miresmele zilei;
spre noapte și ele se-aleg, se despart, plutesc întărite, mai singure.
Ca pomii de pildă, când cresc peste fire, și-aripile își ridică,
până nici unul din ei, de altul nu se mai atinge.
(Știu unul care se toarce pe sine parcă, – până, de cer, cu toții o să-l vedeți spânzurat!)
Vai mie… Din brațele tale, cu pleoapele strânse, frântă ca peste coclauri,
mai strig, cu gura uscată, să te strămuți mai aproape…
(din volumul "Poeme" - 1971)