Octavio Paz›Poezii

Ei stau culcați în iarbă un bărbat și o fată Mănâncă portocale, schimbă săruturi așa cum valurile schimbă spuma-ntre ele. Ei stau culcați pe

Privirea ta semănătoare. A plantat un arbore. Vorbesc pentru că miști frunzele

Prin arcadele de sînge corpul meu în corpul tău izvor de noapte limba mea de soare în pădurea ta fîntînă corpul tău Eu,

Două trupuri unul lângă altul Sunt uneori două valuri Marea lor este noaptea Două trupuri unul lângă altul Sunt uneori două pietre Pustiul lor

Toate ne amenință: timpul care împarte pe viu, precum macetele vipera, pe cel care-am fost de cel ce voi fi, conștiința și transparența

Cine cântă pe țărmuri de hârtie? Aplecat, cu pieptul peste râul imaginilor, mă văd, încet și singur, îndepărtându-mă de mine: litere

Lumina pustiește tăriile Mulțimi de imperii căzânde Ochiul, acostat de lumină, ezită State enorme cât insomnia Caldarâm din oase Toamnă

Entre s\'en aller et rester hésite le jour, amoureux de sa transparence. Le soir circulaire est déjà une baie: dans son calme va-et-vient se

Dos cuerpos frente a frente son a veces dos olas y la noche es océano. Dos cuerpos frente a frente son a veces dos piedras y la noche

Dame, llama invisible, espada fría, tu persistente cólera, para acabar con todo, oh mundo seco, oh mundo desangrado, para acabar con todo.