Glasul vântului
de Nikolaus Lenau(2008)
1 min lectură
Mediu
Întreaga sihlă-n somn e cufundată,
Prin frunze nici o boare nu răzbate,
Ducând dulci adieri înmiresmate,
Dorm broaștele și păsărimea toată.
Doar licurici, ca mici scântei visate,
Prin crengi, cu somn pe gene, se arată;
De-atâta pace inima-mbătată,
Se scaldă-n visuri dulci, netulburate.
Ascultă!Parc-un freamăt de pădure
Din visul meu încearcă să mă fure,
Un glas aud chemând, din umbra deasă.
Și-ascult de glasul vântului, cuminte,
Precum copilu-ascultă de-un părinte
Ce-l cheamă seara, de la joc, acasă.