Coșmar
„În Republica Moldova circa 260.000 de moldoveni nu recunosc limba română drept limba lor maternă”.(Din datele Departamentului de statistică)
de Nicolae Dabija(2004)
2 min lectură
Mediu
În Taimâr, cu-o sanie cu reni –
colo pân` și vara viscolește –
dat-am de un sat de moldoveni
ce uitaseră – săracii! – românește.
I-a adus colo tătuca Þarul
și le-a dat pământ, cât vezi în jur,
numai că nu-ntra în el brăzdarul –
cică e bocnă anul împrejur.
Și-au rămas: să crească urși în stână
și la sănii să înhame reni,
numai c-au uitat limba română,
dar în buletine-s „moldoveni”.
M-au cinstit cu țuică din licheni,
m-au servit cu colțunași din pește,
și mi se jurau că-s moldoveni,
doar că – nu pot să vorbească românește.
Și-amintiră, după lungi torturi, -
of, și eu mă bucuram ca prostul! –
numai colo niște-njurături
și-ncă un fragment din „Tatăl nostru”.
Și-am bocit cu ei la despărțire,
și mi-au dat și-un colte de mamut,
și le-am dat volumul meu subțire
pe care-l tot răsfoiau, pierdut...
Dar, de atunci, nu-n tundră, ci la noi
câte unu-aud cum se fălește:
- Sunt și eu tot moldovan, ca voi,
numai... c-am uitat „maldavenește”.
Și-i de râs povestea, și-i de plâns,
cum vreun tip stă chiar și-ți dovedește
că adevărații români îs
tocmai cei ce nu știu românește.
Se dezice, fiu al nimănui,
în discuții și – afișat – în presă,
de strămoșii și de limba lui,
Iar Moldova i-i – doar o adresă.
Că nu-s patriot mă dojenește
și-mi tot spune, cuvântând mereu,
el mai mult Moldova că-și iubește,
și mă-nvață cum s-o fac și eu.
...Lasă-mă, în graiu-mi, să bocesc
spicul sec, și de sub luturi ruda –
„moldoveanule”, cum zici să te numesc,
care limba ți-ai trădat, ca Iuda.
Nu te cred – cât fi-vai să cârtești,
că-astă țară cu-al ei sfânt temei
mult mai mult ca mine o iubești –
dacă silă ți-i de limba ei.
Dacă limba mamei ți-ai urât,
dar alt adevăr pe lume nu-i:
căci există un popor atât
cât mai e vorbită limba lui.
...În Taimâr, cu-o sanie cu reni –
colo pân` și vara viscolește –
dat-am de un sat de moldoveni
ce uitaseră – săracii! – românește.
Și-un coșmar visez – de-atunci – prin vremi,
mă trezesc și-mi zic: doamne ferește
de-o Moldovă doar din moldoveni
ce-au uitat, cu toții, românește.
1988