Îmi vine din ce în ce mai greu să deosebesc primăvara de rai, lacrimile de stropi- amețitor, amețitor se-nvârt în jurul meu lucrurile văzute cu al

Iepure, de frica celor o mie de ogari, care în sine însuși se ascunde. O, tu, Mare Roșie cu ghețari. Minut cu șaizeci și una de

În Taimâr, cu-o sanie cu reni – colo pân` și vara viscolește – dat-am de un sat de moldoveni ce uitaseră – săracii! – românește. I-a adus colo

Desenez o fereastră în zid, în zidul surd, ca o moarte, și mă prefac c-o deschid și privesc pân-departe. Doamne, ce sfinte peisaje dat mi-i

În urmă – un drum. În față – o cărăruie. Casa, ca și inima ta, răvășită. Cuvintele – bătute-n cuie. Tăcerea – răstignită. Lucrurile aici te-au

Mi-i teamă de o carte (o văd ades și-n vis) pe care aș deschide-o-nfrigurat și-n paginile ei aș da de-odat... de toate versurile pe care incâ nu

Lumina zilei către apus ca o frunză tremură-n vânt. Am prea multe de spus și – nici un cuvânt.

Doru-mi-i de Dumneavoastră: ca unui zid - de o fereastră.

Sărmane suflete naiv, mereu ești trist fără motiv, zburînd, nemaiștiind că zbori, murind, nemaiștiind că mori. Sărmane suflete naiv, la

Sunt rău. Sunt bun. Sunt nemilos. Sunt blând. Dar tu iubește-mă așa cum sânt. De-aș și doar blând și bun, cu mă dorești, ar și ușor de tot să mă

Am, Doamne, treizeci și trei de ani și-s numai bun de răstignit, și-s numai hun de pus pe crucea poemului desăvîrșit, poemului care-ar putea

Iată c-ai ajuns să râzi cu gura mea, să te uiți cu ochii mei la câte ți se întâmplă, să măsori cu respirația mea Universul, să iubești cu

Ca și cum ai deschide geamul cu respirarea. Ca și cum rugul ar plânge cu fum Și ramul cu floarea. Ca și cum. Ca și cum ar ninge cu

O ploaie să sfarme asfalturile, așteptăm o ploaie să ne răzbune - peste noapte, pe străzi, să țâșnească iarba închisă și noi să alergăm prin ea,

N-am să uit, pe-un șes podit cu pai, câte zile-or fi să-mi mai rămână: o căruță trasă de doi cai și în ea - o femeie bătrână. Carul scârțâia

Așteaptă: în prag sau pridvor, zilele vin, tăcut, ca o moarte. Iar eu privesc lacrima lor ca pe-un peisaj de departe.

În loc de geam avea - pus anume - pe perete, un tablou cu codru și mare, prin care se uita la lume, și lumea-i părea foșnitoare. Marea fremăta,

Schitu-ntre vii si morți - stă ca un legământ: Pe jumătate-n cer. Pe jumătate-n pământ.

Restaurează, corectează al păsării zbor. Dumnezeu le pozează pentru frescele lor. Adaugă puțin foc sub cazane și chin pe chipul celor trași