Icoană îndurerată
din Poema navelor plecate (1912)
de Nicolae Budurescu(2010)
1 min lectură
Mediu
Un Christ schilav, vopsit pe-o cruce strâmbă,
De vânt, de ploaia toamnei spălăcit,
Păzea cu ochiul trist și rătăcit
A drumurilor cenușie trâmbă.
Sub el și-a-ntins oglinda mișcătoare
Un lac: acum se uită lung în ea,
Își vede trupul slab - pe cap o stea,
În mână un zugrav i-a pus o floare.
Icoana lui de veacuri pironită,
Cu ochii de martir mântuitor,
Nu-nduioșează nici un călător
Ce trece sub privirea-i chinuită...
Și pe al meu creștet stinsă stă lucirea
Nădejdei, azi simbol fără-nțeles,
În mână țin o floare ce am cules
Din câmpul unde crește amintirea.
Acolo doar mai pot găsi tăcerea
Cu care viața tristă îmi îmbin,
Și ca-n adâncul unui lac senin,
În minte-mi oglindesc mereu durerea.