Adrian Păunescu – Cui ne lași, Ană?
de Mircea Micu(2010)
1 min lectură
Mediu
Vine un tren și Ana Karenina
Dă să se-arunce musai către el.
Mecanicule, stop, fă stop mașina,
E măritată, are și inel.
M-apropii, zic: ce-nseamnă asta, doamnă?
Vrei să ne lași buimaci și-ai nimănui,
Păi, gestul ăsta tragic, zău, înseamnă
În inima bărbăților un cui.
Nu face fapta asta colosală,
Nu vezi că nu mai știm ce vrem și cum.
Ascultă, se-aude-o vânzoleală
Mai e un tren, auzi-l, e pe drum.
Ne lași orfani? Ce vom iubi de-acuma
Tu ești fantoma Anelor prin veac
Picând pe noi cum poate numai bruma
Cade de zor pe umilul arac.
Nu vezi că dânsa n-are nici o formă
Locomotiva vreau să zic, e-un soi
De fierărie veche și diformă
De parc-ar fi mașina 72.
O, Ana, Ana, Ana, Ana, Ana,
Gândește-te la soțul tău fidel
Care va bea otrava dintr-o cană
Și disperați, vom bea în rând cu el.
Se uită Ana palidă și tristă
Și tremura ca frunza de copac.
Apoi își suflă nasul în batistă
Și-ntreabă-ncet: Sunteți cumva... burlac?