Amorul meu
din ant. Din poezia noastră parnasiană
de Mircea Demetriade(2010)
1 min lectură
Mediu
Amorul meu, un tânăr cu cearcăne sub pleoape,
Cu ochi, abisuri negre voind în ei să-ngroape
Lumină, fericire și cântece și pace,
În el melancolia ascunsă stă și zace.
Amorul meu, un tânăr cu fruntea fulgerată
De gestul unei patimi pe veacuri nempăcată,
Un gest frumos și totuși teribil ca misterul,
Un gest ce pe-a lui frunte a pus înroșit fierul.
Amorul meu, un tânăr zâmbind în râs sardonic,
Și totuși părând frate cu zeul cel Ionic,
În mână ține facla întoarsă spre pământ,
Și Tanatos și Eros în sufletul meu sunt.
Amorul meu, un munte, un Moloh, mă dărămă.
Zadarnic i-arunc jertfe în pântece de-aramă;
Copii, iluzii, visuri... că el: de-i mistuiește,
Mai mult în mine arde, mai mult mă chinuiește.
Amorul meu satan e, orgoliu, gelozie
Cu ochi pierduți pe tine! Oh, rai ce zâmbiși mie,
El vrea ca să zdrobească în tine și trecutul:
Să fie viitorul, fiind, el, începutul.