Celălalt
de Mircea Ciobanu(2005)
1 min lectură
Mediu
A fi trezit și-ntors a fi din somnul
nehotărît; dar a fi miez de ziuă
în visul meu și celălalt s-aștepte.
Privească la cadran și limba umbrei
s-arate că la timp e numai ceara
bufnind din lucruri, sărurile-ncinse
din zori asupra apelor și stîlpii
cu pulbere de sus. Cînd el își pierde
puterile sub alba năruire
a miezului de zi, tu stai cu vorbe
aprinse despre grîu, și lui tăcerea
îi lasă-n gură frig și apă moartă.
Cît va mai sta-n sudoarea lui sfîrșitul,
acestei ore i-a vestit – și singur
va părăsi, spre alte margini, piatra
pe care șters de vînt s-a clătinat –
și nu va-ntoarce peste umăr ochiul:
aproape mut, jelind pe jumătate
cuvinte lungi, deschide pentru fiul
păstrat în sul cu numele, alt nume.