Zodia cumpenei
din ciclul Cîntecul focului
de Lucian Blaga(2005)
1 min lectură
Mediu
(în metru safic)
Dreaptă, ziua Cumpenei ne surprinde
printre roze: în cimitirul unde
cîteodată dragostea însorește
albele pietre.
Calm se-ndrumă spre cumpănire totul.
Zi și noapte trag înjugate vremii,
amîndouă cu-nțelepciune-ncearcă
pași deopotrivă.
Se măsoară, se cîntărește rodul
de argilă, visul și umbra verii,
și povara ce-i amintirea pentru
orice făptură.
Dacă din povești adevăr rămîne
că trăim prin imponderabil cei vii,
poate să mai umble cuvînt că trupul
este-o povară?
Greu e numai sufletul, nu țărîna.
Căci cenușa noastră, iubito, poate
fi pe talgere cîntărită cu vreo
cîteva roze.
Despre aceasta lucrare
- Autor
- Lucian Blaga
- Tip
- Poezie
- An
- 2005
- Curent
- Modernism
- Cuvinte
- 90
- Citire
- 1 min
- Versuri
- 21
- Actualizat
Cum sa citezi
Lucian Blaga. “Zodia cumpenei.” Clasici, Poezie.ro, https://poezie.ro/clasici/lucian-blaga/poezie/zodia-cumpeneiIntrebari frecvente
Comentarii (0)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.
