Oboseala anului
de Lucian Blaga(2005)
1 min lectură
Mediu
De unde vine oboseala anului?
Din rîul cu ape obosite de mori,
din vîntul cu duhul ostenit de flori,
din suferința învîrtită-n inimi de-atîtea ori!
Oboseala ce-n coapse o port ar putea
să fie totuși numai a mea.
O simt în pas și în ochi, subt pleoape,
cum dincol-o simt în cetini și-n ape.
Sau, poate, vrăjit sînt de Greul-Pămîntului.
El, din străfund, ca un descîntec, ce lesne
poate să toarne oricînd geologicul plumb
în suflet și-n glezne.
Vine-oboseala aceasta din faptul c-am îndurat
pustiirea fără de seamăn a unui poem,
în care suferințele omului gem,
și care nici unul din zbuciume nu mi-a-mpăcat?
Ce oboseală în toate. În pădurea de brad,
printre ferigi, unde străbat și unde cad,
mă pătrund în fața muntelui înalt și a stîncilor
de oboseala în straturi, a vîrstelor.
Cuprinsu-m-a oare, în miezu-i, un strop uriaș și amar,
ambra lumină, rășina de chihlimbar,
ce altădată-nchidea pentru totdeauna în sine,
din zboruri răpuși, cu aripi întinse, fluturi, albine?