Cîntecul călătorului în toamnă
din ciclul Vîrsta de fier
de Lucian Blaga(2005)
1 min lectură
Mediu
Piere zvon subt zariște,
talanga în rariște.
Vine toamna oilor
prin pînzele ploilor.
Glas dau ceții, patimii
cu frunza lor paltinii.
Jalea rătăcirilor,
mohorul mîhnirilor,
ale cui sînt, ale cui?
Parc-ar fi a nimănui.
Mi-au secat pleoapele
și-n inimă apele.
Doar cînd urc poienele
mi se-ncarcă genele
subt amiaza fierului
de picurii cerului.
Plîng spre zarea dorului
cu lacrima norului.
Despre aceasta lucrare
- Autor
- Lucian Blaga
- Tip
- Poezie
- An
- 2005
- Curent
- Modernism
- Cuvinte
- 60
- Citire
- 1 min
- Versuri
- 18
- Actualizat
Cum sa citezi
Lucian Blaga. “Cîntecul călătorului în toamnă.” Clasici, Poezie.ro, https://poezie.ro/clasici/lucian-blaga/poezie/cintecul-calatorului-in-toamnaIntrebari frecvente
Comentarii (0)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.
