Andante
de Lucian Blaga(2005)
1 min lectură
Mediu
Purtăm încă în noi, fără izbîndă, visuri,
cu libertăți imaginare ne-ngînăm.
Mai stau de pază ca în flăcări, stau cu săbii
severii plopi pe lîngă drumul ce-l umblăm.
Să evadăm din cuviință și din pravili-
îndeamnă cîteodat` din inima un glas,
și din caverna sa, cu grai de argint, un greer
îndeamnă zi cu zi și ceas cu ceas.
Pe deal, într-o podgorie stropită vînăt,
te-aș duce uneori, să ne lovim de soare.
Să ne întîmpine o piersică pe creangă
ca un păcat e aur, toamna, pe dogoare.
Se-ntîmplă, pentru ochii tăi (ochii de pădure),
să-nchipui uneori o vînătoare-vis.
Într-un noian de frunze roșii, de odihnă,
gîndesc să-ți pun sub cap un iepure ucis.
Chemări de corn și goane pe la vaduri,
din ceas de zori și pînă-n ceasurile lunii,
ne ispitesc mereu, spre văi, spre culmi, pe unde
asemenea să devenim sălbăticiunii.
Dar totdeauna, iar și iar, ca săbii plopii
se-mpotrivesc. Suntem învinșii fără lupte
în dureroasa urbe, umbre printre umbre,-
de vînători uităm, de soare și de fructe.