Apus de soare
Sonet
de José Maria de Heredia(2008)
1 min lectură
Mediu
În jnepenii din zare, podoabe de granit,
Apusul înălțimea din piscuri smălțuiește;
Cu dungi de spumă unde uscatul se sfârșește,
Începe-acolo marea cea fără de sfârșit.
Am la picioare noaptea, tăcerea. Amuțește
Și cuibul. Hornul casei fumează liniștit;
Și imnul sfânt al serii în ceață-nvăluit,
Cu zgomotele mării în murmur se unește.
Atunci din văi și câmpuri și lande, peste toate
În aer urcă zvonuri de glasuri depărtate,
Păstorii vin acasă cu turme și cu cai.
Întreaga zare parcă se-nveșmântează-n umbră,
Și soarele își strânge, pe bolta tot mai sumbră,
Petale aurite de roșu evantai.
cu stima,
andrei