Rue de Seine
de Jacques Prevert(2010)
2 min lectură
Mediu
Rue de Seine ora zece jumate
seara
colț cu altă stradă
un om se clatină...un om tânăr
cu pălărie
și impermeabil
o femeie îl zgâlțâie...
ea-l scutură și-i vorbește
și el își scutură capul
pălăria îi stă într-o parte
și pălăria femeii e gata să cadă spre spate
sunt amândoi foarte palizi
bărbatul da i-ar veni să plece...
să dispară...să moară...
dar femeia are un chef turbat de-a trăi
și vocea-i
vocea-i șoptind
nu poți să n-o auzi
e un plânset...
o poruncă...
un țipăt...
atât de lacomă vocea aceasta...
și tristă
și plină de viață...
un nou născut bolnav care dârdâie pe-un mormânt
într-un cimitir iarna...
țipătul cuiva cu degete strânse de-o ușă...
un cântec
o frază
mereu aceeași
o frază
repetată...
fără oprire
fără răspuns...
bărbatul o privește își întoarce ochii
dă din mâini
ca un înecat
și fraza revine
rue de Seine colț cu altă stradă
femeia continuă
nu obosește...
își continuă întrebarea pripită neliniștită
rană de nepansat
Pierre spune-mi adevărul
Pierre spune-mi adevărul
vreau să știu tot
spune-mi adevărul...
Pălăria femeii cade
Pierre vreau să știu tot
spune-mi adevărul...
întrebare stupidă și grandioasă
Pierre nu știe ce să răspundă
e pierdut
cel ce răspunde la numele Pierre...
are-un surâs pe care l-ar vrea probabil tandru
și repetă
Lasă liniștește-te ești nebună
dar nici nu-și dă seama cum a brodit-o
dar nici nu vede
nu poate vedea cum
gura-i de bărbat schimonosește surâsul...
se înăbușă
lumea se culcă pe el
și-l înăbușă
e întemnițat
țintuit de promisiuni...
i se cere socoteală
în fața lui...
o mașină de socotit
o mașină de scris scrisori de amor
o mașină de suferit
îl înșfacă...
se-agață de el...
Pierre spune-mi adevărul