Sari la conținutul principal
Poezie.ro

Toamna ca o iluzie

de Ionel Amăriuței(2010)

1 min lectură

Mediu
Singura planetă care mai moțăie
la ora aceasta târzie
este cea a războaielor pierdute,
la pupitrul ei de fum
scribul caligrafiază
mici opere morale;
toamna și-a revărsat pe tarabă,
în devălmășie,
frunzele, vântoasele, obsesiile,
scârțâind malefic,
o ușă își povestește viața
celui care încearcă să o deschidă,
prin buzunare bântuie stafia
unui rege falit,
nici măcar o para
pentru trecerea Styxului,
doar frunze de aur și bronz,
mari monede telurice
adunate de bătrânul histrion
pentru colecția sa de iluzii.

Despre aceasta lucrare

Tip
Poezie
An
Cuvinte
79
Citire
1 min
Versuri
20
Actualizat

Cum sa citezi

Ionel Amăriuței. “Toamna ca o iluzie.” Clasici, Poezie.ro, https://poezie.ro/clasici/ionel-amariutei/poezie/toamna-ca-o-iluzie

Intrebari frecvente

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.