Lângă amiază
de Ion Panait(2010)
1 min lectură
Mediu
Foarte bătrân, ud de lacrimile pocăinței,
în jur cu cineva care se lipise de mine în timp
ce sufletu-mi dansa ca un miel peste onomatopeea
mareelor
Îți spuneam, vezi zefirul acela deznădăjduit
cum își caută pasărea prin care să putrezească
puțin, să fie luat în seamă de cineva și
pe afară, în ploaia leneșă a lunii tu veneai
fantomă a unei dureri și deschideai ochii.
Un păcat al speranței, un oftat prin care
Îți lăsai gura să apuce curcubeul, în timp
ce contemplam acest sitar roșu lăsat liber
să zboare deasupra frunzelor șoptind apocalipsa
amiezii…