Poemul alcoolicilor
de Ion Mureșan(2009)
2 min lectură
Mediu
Vai săracii, vai săracii alcoolici,
cum nu le spune lor nimeni o vorbă bună!
Dar mai ales, mai ales dimineața când merg clătinându-se pe lângă
ziduri
și uneori cad în genunchi și-s ca niște litere
scrise de un școlar stângaci.
Numai Dumnezeu, în marea Lui bunătate, apropie de ei o
cârciumă,
căci pentru El e ușor, ca pentru un copil
ce împinge cu degetul o cutie cu chibrituri. Și
numai ce ajung la capătul străzii și de după colț,
de unde înainte nimic nu era, zup, ca un iepure
le sare cârciuma în față și se oprește pe loc.
Atunci o lumină feciorelnică le sclipește în ochi
și transpiră cumplit de atâta fericire.
Până la amiază, tot orașu-i ca purpura.
Până la amiază, de trei ori se face toamnă, și de trei ori se face
primăvară,
de trei ori pleacă păsările în țările calde și de trei ori se întorc.
Și ei vorbesc, vorbesc fără încetare, despre viață. Despre viață
așa, în general, și chiar și alcoolicii tineri
se exprimă cu caldă responsabilitate, și dacă se mai încurcă și se mai bâlbâie
nu e din cauză că ar da glas unor idei nemaivăzute,
ci pentru că, în tinerețea lor,
reușesc să spună lucruri cu adevărat emoționante.
Dar Dumnezeu, în marea Lui bunătate, nu se oprește aici.
Imediat face cu degetul o gaură în peretele Raiului
și îi invită pe alcoolici să privească.
Și chiar dacă din cauza tremuratului nu reușesc să vadă decât un
petec de iarbă,
tot e ceva peste fire
Până când se scoală unul și strică totul Și zice:
\"În curând, în curând va veni seara,
atunci ne vom odihni și vom afla împăcare multă!\"
Atunci unul după altul se scoală de la mese,
își șterg buzele umede cu batista,
și le este foarte, foarte rușine.