Minunata plutire
de Ion Mureșan(2009)
1 min lectură
Mediu
Începe ca o foarte bruscă surzenie,
Începe ca o foarte bruscă trezire,
Peste gramatică trece o vedenie
Și încâlcește părțile de vorbire.
Stai pe o terasă. Singurul ești
Care vede o înaltă și pustie clădire
Coborând din ceruri. Abia mai vorbești,
Abia mai descrii minunata-i plutire.
Bărbați și femei urcă în poduri
De unde te privesc prin lucarne:
Cuvintele tale sânt vinete noduri,
Gura, un negru clopot de carne.
Clădirea pustie coboară în piață.
Cerul se face alb ca de spumă.
Deasupra porții ei atârnă o paiață
Făcută din cârpe și gumă.
Te îndrepți înspre ea.
Tai ștreangul.
Iei paiața în spate.
Din ceruri se lasă o ninsoare târzie.
Ani întregi, zile nenumărate,
Pe străzi tot mai înguste, mai întortocheate,
Treci mut;iar paiața pe umăr începe a vorbi
și învie.