Serafimul și heruvimul sau mângâierea conștiinței și mustrarea cugetului
de Ion Heliade Rădulescu(2005)
4 min lectură
Mediu
Blând serafim! o, înger! ce este-a ta solie?
Care îți este slujba? Ce vrei aicea jos?
Pacea vestești tu lumii? Pacea aduci tu mie?
Ce flăcări pui în sânu-mi, o, serafim frumos?!
Ochii tăi... e seninul,
Buza ta e zâmbirea,
Fața ta e blândețea,
Ca pieptu-ți nu e crinul;
Dragoste ți-e privirea,
Totul ești frumusețea.
Ființa-ți luminează,
Mărirea te-nconjoară,
Liniștea te-nsoțește:
Pasu-ți de naintează,
Slava-mprejuru-ți zboară,
Preajma-ți pace vestește.
Frumos serafim! îmi place
La tine a mă uita,
În ochii tăi a căta;
Lumina lor este lină!
În ochi-mi izbește plină
Blânda lor, senina pace.
Tu mă înveți cântarea,
Tu îmi însufli pieptul,
Tu îmi arăți cărarea
Care merge d-a dreptul
La fiica armoniei.
Lira ta e cerească,
Glasul ei m-aripează,
Ființa-mi pământească
În zborul său cutează
La scaunul veciei.
Și-n somnu-mi, și aievea ființa-ți mă-nsoțește;
Chipu-ți mi-e faț-oriunde, în preajma mea el zboară
Din soare se repede, din lună strălucește,
După pământ se nalță, din ceruri se coboară.
Pe la fântâni m-așteaptă, cu unda se răsfrânge,
Cu frunza îmi șoptește, cu zefirul suspină,
Cu valea îmi răspunde, cu patima mea plânge,
Cu dealul se înalță, cu câmpul se alină.
Cu floarea se dă-n leagăn, cu iarba undoiază;
Livedea îl arată, dumbrava-l subascunde;
În ziuă și în noapte, la umbră și în rază
Nu e nălucă,-mi spune, mă mângâie oriunde.
Durerea mi-o adoarme, lacrima el mi-o șterge,
Și pe pământ, și-n ceruri nădejdea mi-o arată.
Cu glasul conștiinței el înainte-mi merge,
Blând, dulce, vesel; ș-aspru nu l-am văzut vrodată.
Frumoși îți sunt ochii! frumoasă ți-e fața!
Frumos îți e zborul, o, înger ceresc!
Și de-mi este dragă, de-mi place viața,
E d-ast sfânt nesațiu ca să te privesc.
Fie ca-n veci astfel s-am a ta ființă!
Fața ta să-mi râză până la mormânt,
Ochii-ți să-mi aprinză supusa-mi credință,
Lumina-ți lucească la slabu-mi cuvânt!
Când va bate ceasul întoarcerii mele,
Când la judecată mă voi arăta
(Momente ce omul le simte mai grele),
Tu ș-atunci, o, înger, dar! mă vei urma!
* * *
Războinice, viteze, heruvim înfocate,
Împlinitor prea strașnic urgiilor cerești!
Repede înger!
Ochii tăi scânteiază,
Brațul tău e puterea,
Sabia-ți flăcărează,
Cruntă îți e vederea,
Fața ta e fior!
În urmă-ți e dreptate,
În preajmă-ți strășnicia;
Glasul tău mă străbate,
Totul ești vitejia
Și fulger arzător!
Heruvim! mă-nfiorează
Înmulțita ta vedere,
Mulții tăi ochi priveghează
Ca singura prevedere.
Eu te văz, și mă sfiesc.
Inima-mi nu te uraște,
Tremură l-a ta ivire
Și-n adâncul ei se naște
O fioroasă cinstire,
Un foc arzător, ceresc!
Eu văz în tine pe-mplinitorul
Acelei drepte urgii cerești,
Eu văz în tine pe păzitorul
Vechii răstriște cei strămoșești.
Astfel al lumii bătrânul Tată
Din pomul vieții c-a cutezat,
L-a fericirii poartă-ncuiată
Plângea păcatu-i cel neiertat.
Tu-mi oprești raiul, mi-aduci aminte
A mea greșeală, și mă-ngrozesc!
Limba ta tace, n-auz cuvinte,
Dar îți ard ochii, ei îmi vorbesc.
Când viforul se scoală, când cerul se mânie,
Când negura se-ntinde, când norii se-mpletesc,
Când focul șerpuiește d-a lungul în tărie
Cu fulgerul, atuncea cu groază te privesc.
Când marea se răscoală, volbură-ntărâtată,
Când undele-i muginde se nalță spumegând,
Ființa-mi ca o barcă de cuget spulberată
Pe fieșcare stâncă te vede – amenințând.
Și când fumegă munții, vulcanul când turbează,
Când flăcări rotitoare până la ceruri zbor,
Când tremură pământul, văzduhul scânteiază,
Al meu suflet te vede în orice meteor.
Pe orice spăimântează ș-amenință viața,
În orice loc de groază, acolo te zăresc:
Ca tunetul ți-e glasul, ca fulgerul ți-e fața!
Fulger în mine trece când ochii-mi te-ntâlnesc!
Viforul bubuie, zboară,
Crivățul vâjâie, trece,
Tremurul saltă, doboară,
Trăsnetul arde, petrece
Cu cugetul când vii.
Grindina bate, rănește,
Stingerea pasu-i urmează;
Seceta seacă, sterpează,
Foametea rumpe, răcnește,
Boalele zbiară, turbează,
Moartea doboară, cosește
Osânda tu când ții.
Arată-mi osânda, în veci mă mustrează,
Nu îmi ierta vina câtuși de puțin;
În a mea viață tu mă îndreptează
Când fapte și gânduri rele mă întin.
Însă când grozavul al meu ceas va bate
Și când vei da semnul, o, drept heruvim,
Atunci ți-adu-aminte că tu ești un frate
Cu-al meu blând și dulce, frumos serafim.
Despre aceasta lucrare
- Tip
- Poezie
- An
- 2005
- Cuvinte
- 677
- Citire
- 4 min
- Versuri
- 132
- Actualizat
Cum sa citezi
Ion Heliade Rădulescu. “Serafimul și heruvimul sau mângâierea conștiinței și mustrarea cugetului.” Clasici, Poezie.ro, https://poezie.ro/clasici/ion-heliade-radulescu/poezie/serafimul-si-heruvimul-sau-mangaierea-constiintei-si-mustrarea-cugetuluiIntrebari frecvente
Comentarii (0)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.