Descântec de frământat pâinea
de Ion Gheorghe(2010)
2 min lectură
Mediu
Se sculă Muma zeiță, se spălă pe mâini,
văzu luna ca ugerii vacilor -
puse la cale zămislirea sfintei pâini,
urzirea mărturiilor și a colacilor;
un pumn de pietre de râu
aruncă-n apa ca sângele de pește -
ceva tulbure, trosnind, turnă-n făina de grâu
ce zămislește;
bășici ca ouăle de broască,
gogoloaie rostogolite de nevăzutele vietăți,
din care să nască
sprintene zeități:
sub mâna tânără și sfântă
pe care cade faldul pânzei de cămașă
se leagă pasta lumii, se zvântă,
leneșă se-nvârtoașă -
dar totul este încă sterp;
mocirlă albă, stări de valuri mâzgoase,
în care mâna Marei Mume, ca umbra unui cerb
fuge peste planeta unor nisipuri de oase...
Ci iată, vine clipa când în burta pâinii,
la ultima-nghițitură de apă,
Maica înfige țaicul cu călcâiul mâinii
ca un țăran când seamănă ceapă;
se-ntinde drojdia ca sâmburul de caisă
cât inima-n vită, cât oul în găină, văros -
e apoi strânsă pâinea, ridicată greu, ca o mioară ucisă
și iarăși pusă jos:
dar acolo unde-a căzut lebăda mâinii,
albă ca Leda și somnoroasă -
se vede buricul pâinii
ca burta țăranului găurită de coasă...
Făcând semnul sacru deasupra căpesterii
o-nvelește Maica Muma cu ștergarul de mătase
și-o duce la căpătâiul prispei, unde se pârguie merii,
și-o pune să tragă la aghioase;
mai apoi geme pâinea ca o țărancă bătută
cu pompa de bicicletă,
în matca maternă -
și iese din cochilie ca melcul din copaia de cretă,
ci vine Muma și-o ia ca pe-o pernă;
clatină leagănul și iar face semn;
o dezvelește și-o vede ghemuită, ca un homuncul,
albă, răsucindu-se-n matricea de lemn -
zbătându-se și lovind cu piciorul în burtă, ca pruncul.
26. X. 1969