Fabula III
din Kairos (1995)
de Horia Stamatu(2010)
1 min lectură
Mediu
Sus pe plai
în cer mă spălai
ziua cu soare
noaptea cu amnare.
Pe limanul ars
de mare și sare
valul m-a tras
cu oftări amare -
Din toate pădurile
s-aude atât:
toate gândurile
mor de urât.
Beți de nămeți
din ceață și ghiață
geți cu săgeți
aduc dimineață.
