Ex nihilo
de Horia Stamatu(2010)
1 min lectură
Mediu
La râu sărat în râul mare
în colți de apă fără vad
jupoaie șarpele de soare
un ochi devreme un răsad
clipele de șipot scurse
la cap de secol fără trunchi
cu Vinere din Vineri smulse
și toți titanii în genunchi
roiesc în infralut cristale
adâncul cerului întors
cu liniștea ce se prăvale
dintr-un noroc mai norocos
din unghiurile moarte vrajă
o umbră suie călăuză
ecoului rămas de strajă
tăciunilor culcați în spuză
le mai răspunde care stea
din clipele de șipot scurse
pe raza cărei mai venea
sunet de lumini apuse?
La peștera din vârf de schit
mănâncă taina mierii ursul
cu toată lumea într-un chit
cu tot întorsul și tot dusul
la peșterea din miez de lună
arde lumea într-o ceară
cu ne-lumea împreună
și cu dor să n-o mai doară
cerul peșteră cu zale
și cu ploi de salamandre
la un cap de fir de vale
arde rădăcini de moarte
și coboară pe lumină
pe lăuntricele văi
și din tot ce mai suspină
nu cad lacrimi ci văpăi
și cântarea ce s-aude
vămile-napoi străbate
prin puzderia de rude
veșnica străinătate
se topește fără urmă
la peștera din răs-trei-fire
la izvorul soare-lună
visele se rup de știre